VIDEO incredibil! Cum poţi să faci popcorn cu ajutorul telefonului mobil
Pentru cei care nu ştiau deja, telefonul mobil este un cuptor cu microunde la purtător. Microunde sunt considerate undele electromagnetice cu frecvenţe între 300 MHz şi 300 GHz, aşa încât cele patru benzi folosite de telefonia mobilă GSM se încadrează perfect.
Este adevărat că majoritatea cuptoarelor cu microunde folosesc spectrul de 2.45 GHz şi o putere de sute de waţi, focalizată într-o incintă închisă, pe când benzile folosite de telefoanele mobile sunt de 800, 900, 1800 şi 1900 MHz. În concluzie, dacă luăm patru telefoane mobile şi punem câteva boabe de porumb între antenele lor, cei câţiva waţi ai fiecăruia ar trebui să fie de-ajuns pentru a obţine floricele, scrie go4it.ro.
Noi nu am testat metoda din lipsă de boabe, dar sunt unii cârcotaşi care susţin că ar putea să fie o mică scamatorie la mijloc. Nu negăm faptul că sub masă ar putea să fie un mic tun cu microunde, relativ uşor de contruit de pasionaţi şi destul de uşor de acţionat.
Problema care se pune este dacă acesta nu ar avea un efect negativ asupra telefoanelor de pe masă. Vă lăsăm pe voi să vă daţi cu părerea în privinţa autenticităţii clipului.