(VIDEO) Lavrov: Semnarea Acordului de liber schimb cu UE ar putea însemna că Moldova încalcă alte acorduri cu CSI
Rusia respectă alegerea Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană, dar trebuie să se vadă cum asta va afecta relaţiile cu Federaţia Rusă şi acordurile cu CSI după Summitul de la Vilnius, când Moldova urmează să semneze Acord de liber schimb cu Uniunea Europeană. Declaraţiile au fost făcute, astăzi, de către ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, în cadrul unei vizite la Moscova a ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău, Natalia Gherman.
"Rusia respectă alegerea liberă făcută de orice ţară, inclusiv hotărârea luată de Rebublica Moldova ca partener şi prieten cu care avem relaţii vechi. Suntem interesaţi ca în măsura semnării acelor acorduri cu UE să fie consultări între reprezentanţii ţărilor noastre, ca să înţelegem cum acele obligaţii ale Moldovei faţă de UE vor afecta relaţiile noastre comerciale cu ţara noastră, inclusiv la nivelul zonei de liber schimb cu CSI, dar şi despre interacţiunea energetică. Înţeleg că este vorba despre imlementarea pachetelor energetice ale UE şi să vedem cum va afecta nivelul migraţiei. Trebuie să vedem ce consecinţe vor avea prevederile referitoare la sfera economică. Avem un schimb de mărfuri destul de mare, inclusiv cu regiunea transnistreană, potenţial investiţional şi perspective bune", a declarat Serghei Lavrov
Totodată, Natalia Gherman a spus că Moldova a înregistrat progrese deosebite în dialogul cu UE, iar integrarea europeană va transforma Moldova şi va îmbunătăţi calitatea vieţii populaţiei.