(VIDEO) Liuba Şova nu exclude că ar putea fi demisă din funcţia de judecător CC. Magistratul povesteşte ce a urmat după declaraţiile scandaloase pe care le-a făcut
Judecătorul Curţii Constituţionale Liuba Şova, care a declarat că preşedintele Curţii Constituţionale Vladimir Ţurcan a fost numit în această funcţie într-un mod fraudulos, nu exclude că ar putea să-şi piardă mandatul de magistrat. Şova mai spune că după ce a făcut declaraţii care au scandalizat societatea, au urmat un şir de apeluri telefonice de la diferite persoane, dar ea a evitat să le răspundă.
Judecătoarea Liuba Şova spune că primele mesaje au început să-i vină în weekend, înainte de alegerea preşedintelui CC, dar ea a evitat să le citească: "Eu am primit mesaje, mesajele nu le-am deschis pentru că se vede când primeşti mesajul şi când îl citeşti. Eu am citit după ce au avut loc alegerile. Un singur apel a fost după care mi-am dat seama că pot urma şi altele şi am închis telefonul".
Şova mai spune că persoana care i-a scris este un funcţionar public, pe care îl cunoaşte de mai mult timp, dar ei nu au comunicat din anul 2018.
"Eu ma avut opţiunea, eu am avut de ales să tac, să nu spun, să-mi continui activitatea ca şi cum nu sar fi întâmplat nimic şi să nu am consecinţe. Eu nu îmi dau seama ce va fi astăzi. Sunt conştientă că se pot întâmpla şi ridicarea mandatului. Dar eu am depus jurământ în faţa poporului. Am venit în funcţie nu pentru o gaşcă şi nu pentru un partid", spune Şova.