(VIDEO) Lupte de stradă în Italia şi marş de kilometri cu sute de autobuze în Portugalia
Italia şi Portugalia au fost cuprinse de proteste anti-austeritate. La Roma, manifestaţia a atras zeci de mii de oameni şi s-a încheiat cu violenţe. 15 persoane au fost reţinute, iar 20 de poliţişti au fost răniţi. Iar la Lisabona, sute de autobuze s-au încolonat într-un marş de kilometri.
Capitala Italiei a fost scena unor lupte de stradă între forţele de ordine şi protestatarii nemulţumiţi de şomajul în creştere şi reducerile bugetare. Mai mulţi demonstranţi mascaţi şi înarmaţi cu bâte au atacat cu sticle, petarde şi ouă sediul Ministerului Economiei. Ei au răsturnat tomberoane şi le-au dat foc. Oamenii legii, mobilizaţii într-un număr de aproximativ 4.000, au intervenit şi au restabilit ordinea.
Potrivit organizatorilor, la marş au participat aproape 70.000 de oameni, printre care s-au infiltrat membri ai unor mişcări anarhiste. Protestul vine în contextul adoptării bugetului pentru 2014 al Guvernului Enrico Letta, considerat unul auster.
La Lisabona, sute de autobuze au traversat podul "25 Aprilie" într-un protest faţă de măsurile de austeritate. Cel mai mare sindicat din ţară a decis ca manifestaţia să se desfăşoare astfel, după ce autorităţile au interzis marşul, din motive de securitate. Oamenii cer demisia guvernului, din cauza bugetului auster pentru anul viitor, care include reduceri de salarii şi pensii.
"Sunt aici ca să lupt pentru mai multe locuri de muncă şi salarii mai bune", a spus o manifestantă.
Portugalia beneficiază de un program de salvare în valoare de 78 de miliarde de euro, care se încheie la mijlocul anului viitor.
- Grevă generală în Portugalia. Sindicatele sunt nemulţumite de tăierile bugetare impuse de criză
- Haos în Brazilia: Zeci de mii de persoane au participat la o acţiune de protest, care a degenerat în violenţe
- Violenţele din Franţa continuă: Protestele faţă de expulzarea a doi studenţi au degenerat în lupte stradale (VIDEO)