(VIDEO) Mai multe localităţi şi-au sărbătorit Hramul, de Sfânta Cuvioasă Parascheva
Creştinii ortodocşi de stil vechi o sărbătoresc, astăzi, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei. Cu această ocazie, în mai multe localităţi din ţară, printre care şi oraşul Ialoveni, este serbat Hramul.
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a început cu oficierea slujbelor divine în biserici. La Mănăstirea Hâncu, în această dimineaţă, un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Moldovei, Vladimir, şi cel al Odesei şi Ismail, Agafanghel, a sfinţit Catedrala "Sfântul Pantelimon". La eveniment au participat episcopi şi diaconi din Ucraina, România şi Rusia, precum şi oficiali de la Chişinău.
"O comoară fără de preţ pentru mănăstirea noastră este şi veşmântul Cuvioasei Parascheva, dăruit de ÎPS Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Neapărat ar fi bine ca fiecare să se roage cu această scurtă, dar scumpă rugăciune: PreaCuvioasă Maica Parascheva, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine – păcătosul sau păcătoasa", a menţionat Pavel Tabacari, arhimandrit, duhovnic al Mănăstirii Hâncu.
Iată ce au spus oamenii:
"Ne-am rugat pentru familie, copii, pentru toată lumea. Sperăm la ceva mai bun, pentru că viaţa de azi este foarte grea."
"Suntem de la Bucovina şi e foarte frumos aici. Te rogi pentru copii, pentru părinţi, pentru că atunci când dăm de greutăţi, ne aducem aminte de Dumnezeu."
Sfânta Parascheva a fost sărbătorită şi la Ialoveni. Acolo, cu ocazia Hramului oraşului, a fost inaugurat un parc public.
"Suntem mulţumiţi că este un parc frumos, aşteptăm cu nerăbdare să crească mai repede copacii mari şi, într-adevăr, pentru mame cu copii, pentru Ialoveni este un lucru foarte frumos. Havuzul este foarte interesant, suntem foarte mulţumiţi, până acum nu am avut locuri frumose", a spus o locuitoare a oraşului.
În Republica Moldova sunt peste 10 mii de femei cu prenumele Parascovia, dintre care doar 23 sunt trecute în documente ca Paraschiva şi 18 - Parascheva.