Înghit foc, mănâncă sticlă şi calcă pe cioburi ca pe covor, iar lama sabiei nu îi taie. Nu este descrierea unor personaje din filme de ficţiune, ci a unor oameni reali, inclusiv din Moldova. Publicul întreabă dacă e vreo minune la mijloc, sau doar niştre trucuri. Adevărul e undeva la mijloc, împreună cu antrenamente chinuitoare şi mici secrete. 

La prima vedere, este un om oarecare. Însă pe scenă, e un adevărat vrăjitor la care publicul se uită ca hipnotizat. Nici nu ai cum să te uiţi altfel când îl vezi cum merge pe cărbuni încinşi, mestecă sticlă şi înghite văpăi.

În lumea artiştilor de circ rămaşi în Moldova auzi că Alexandru are în program cele mai riscante prestaţii din ţară. Jumătate în glumă, jumătate în serios, el spune că pentru numărul de excepţie de la capitolul sticlă şi cioburi, mănâncă săptămânal cel puţin un pahar. Nu, nu e inconştient. Ştie exact care sunt riscurile unei asemenea... gustări.

"Aşa ceva dacă nimereşte în intestin la chirurgi se numeşte peritonită. O rană, după asta peritonita şi la revedere. Pentru om asta-i mortal", spune Alexandru Gasnaş. 

Dar dacă a scăpat până acum, e convins că aşa va fi şi de acum înainte. În orice caz, deocamdată nu are de gând să renunţe. Mai ales că, de mulţi ani, lumea tot încearcă să înţeleagă cum reuşeşte să mănânce sticlă. Nici medicii nu înţeleg.

"Când eram în România au vrut să mă ia să mă consulte, să vadă ce se întâmplă cu organismul meu un medic, un chirurg, fiindcă a văzut, că mănânc cioburi şi a zis, că nu-i posibil aşa ceva", povesteşte Alexandru.

Un alt exerciţiu pe care îl face fără problemă este mersul pe sticlă spartă şi jură că nu face nimic pentru a-şi spori siguranţa personală. Chiar ne-a invitat să verificăm înainte de filmare.

Pe vremuri, Alexandru Gasnaş a fost artist de circ. Ghinionul a făcut să cadă în gol de la zece metri înălţime. După luni chinuitoare petrecute pe patul de spital, verdictul a fost clar: nu putea redeveni acrobat. Trauma psihică a devenit mai copleşitoare atunci, iar şansa a fost retragerea în misteriosul Tibet. În opt luni, acolo s-a recuperat cum nu mai credea nimeni că e posibil.

"După 4 luni de zile m-au închis într-o peşteră în care era numai apă şi de fapt mi-au spus după ce am ieşit de acolo mi-au spus, că am stat 16 zile, dar mie mi s-a părut, că am stat nu mai mult 3-4", îşi aminteşte tânărul.

Secretul este unul vechi, de mii de ani şi se găseşte în tehnica yoga, de care se foloseşte şi acum când îşi face pregătirea pentru scenă. În schimb, în viaţa de zi cu zi, se răneşte la fel de uşor ca oricine.

Ei, dar când vine vorba despre mersul pe sticlă sau pe tăişul săbiilor ascuţit ca lama briciului, este deja mai complicat. În primul rând, ca să scadă presiunea cu care păşeşte, Alexandru are grjă să nu se îngraşe. Apoi, să fie în armonie cu sine. Asta nu îl fereşte însă de accidente.

"La Durleşti am iscălit un contract şi era scris, că mănânc cioburi. N-aveam cu mine deoarece nu-ţi permiţi permanent să iei pahare sau ceva şi mi-au dat aşa un pahar gros şi când am muşcat a crăpat dintele de jos. Am răbdat cum pot eu durerea s-o mai susţin şi după aia am mers la doctor", spune Alexandru.

Medicii, însă, au găsit nişte explicaţii departe de orice miracol. "În ceea ce ţine de dansatorii pe jăratec, sticlă tăiată, pe tăiş de sabie este rezultatul unui antrenament, pentru că de mai multe ori repetând aceste mişcări pe partea inferioară a tălpii , pielea devine cicatrizată, formează niste cicatrici fibroase destul de dure, care rezistă déjà cu toată greutatea", declară şefa Secţiei chirurgie, a Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic, Olga Constanica.

Alexandru zâmbeşte când îl întrebăm şi pe el care este totuşi secretul? "Dacă o să vă spun o să înceapă şi altcineva să facă", răspunde tânărul.

Există câţiva oameni care nu se mai miră şi nu mai pun întrebări despre trucurile lui Alexandru, dar nici ei nu dezvăluie despre ce este vorba. Irina, soţia lui Alexandru, îl şi asistă pe scenă. La fel de riscant este şi spectacolul pe care îl oferă teatrul de foc "Sansara". Pentru a-l gusta cum se cuvine trebuie văzut mai ales noaptea, deşi artiştii spun că oferă mai mult decât un joc de lumini şi gesturi extreme.

La doi-trei metri de oamenii care se joacă la propriu cu focul poţi să înţelegi cel mai bine tensiunea şi riscul acestui joc, dincolo de frumuseţea desenelor de lumină care zboară prin aer.

"Toţi mă întreabă dacă nu mi-am ars barba. Ba da, a ars o dată, de două ori, dar n-am fost la spital, decât aşa, puţin", povesteşte un alt artist.

Spectacolele cele mai reuşite au loc în aer liber. Însă aici apare un risc suplimentar dacă vântul împinge limbile de foc unde vrea el, nu unde vor artiştii. Aşa că aceştia pregătesc show-ul cu maximă atenţie, începând de la materialele cu care lucrează.

Totul începe, de fapt, de la aprinderea focului. Interlocutorii noştri folosesc mai ales kerosenul şi ne explică de ce preferă acest combustibil. "Are o temperatură de ardere mai ridicată şi arată mai frumos", spun ei. 

Experienţa, atenţia pentru pregătirea fiecărui spectacol dar şi o doză consistentă de noroc i-au ferit de accidente grave până pe artiştii focului şi pe Alexandri Gasnaş. Chiar dacă de fiecare dată îşi umplu gura cu kerosen şi sunt la un pas să îl mai şi înghită.

Am rugat un medic să evalueze astfel de situaţii şi să ne explice cum reuşesc artiştii să scape nevătămaţi.

"Când dau foc la lichidul respectiv, îl insuflă sau îl dau înafară cu o viteză oarecare de aer şi lichid şi el când ia foc poate să stropească faţa pot să ia foc chiar în apropierea feţei sau a trunchiului. Eu cred că este totuşi un secret în preparatul respectiv. Nu cred să vi-l spună orice persoană, care se ocupă cu aşa ceva", declară directorul general al Spitalului clinic de Traumatologie şi Ortopedie, Anatol Taban.

Iscusinţă, antrenament, reţete secrete, concentrare - un amestec de explicaţii dincolo de care publicul aplaudă şi se bucură de spectacol. Iar când cortina cade, în culise artiştii sunt obosiţi, poate puţin răniţi, dar fericiţi. Aşa e viaţa lor.