(VIDEO) Manifestaţie anti-gay de amploare la Paris: Protestatarii au aruncat cu pietre şi sticle în poliţişti şi jurnalişti
Aproximativ 50 oameni au fost reţinuţi la Paris, în timpul unei ample manifestaţii contra căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Forţele de ordine au fost nevoite să utilizeze gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii.
Manifestaţia a început paşnic, cu un marş la care au participat mii de oameni. Ei şi-au exprimat nemulţumirea faţă de legea promulgată de preşedintele Franţei, Francois Hollande, care le permite cuplurilor de homosexuali să se căsătorească şi să adopte copii.
"Mi se pare normal ca un copil să aibă o mamă şi un tată. Este legea naturii."
Ulterior, manifestanţii au blocat pentru puţin timp renumitul bulevard Champs Elysee, iar forţele de ordine au intervenit pentru a calma spiritele. Protestatarii au aruncat cu pietre şi sticle în poliţişti şi jurnalişti.
Datele oficiale arată că la manifestaţie au participat în jur de 150 de mii de persoane, în timp ce organizatorii susţin că este vorba de aproximativ un milion de protestatari.