(VIDEO) Marea Britanie, în sărbătoare. A fost dat startul festivităţilor cu ocazia Jubileului de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a
(UPDATE 16:30) În Marea Britanie a fost dat startul festivităţilor cu ocazia celebrării Jubileului de Diamant al reginei. Manifestările au început cu o cursă de cai, al doilea cel mai urmărit sport din această ţară, la care a participat şi Elisabeta a II-a.
Londra a devenit, în ultimele zile, cel mai important oraş european, odată cu sărbătorirea Jubileului de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a. Înainte de startul festivităţilor se pun la punct ultimele detalii ale evenimentului care va aduna milioane de oameni. Şi pentru ca lucrurile să se desfăşoare perfect, sute de militari, maşini şi trăsuri au luat parte la o repetiţie generală.
Trăsurile au fost lustruite, caii antrenaţi, iar Trupa Regală de Artilerie a simulat salutul de 60 de focuri. Chiar dacă a fost doar o repetiţie, peste 2.000 de curioşi s-au adunat să urmărească exerciţiile militarilor.
Salutul de focuri a fost dat şi de Marina Regală a Marii Britanii. "Ei bine, acesta este cel mai înalt salut oferit vreunui şef de stat. Iar pentru noi este un mod de a ne arăta respectul faţă de maiestatea sa, cu ocazia Jubileului de Diamant", a menţionat Ian Clarke, comandant.
Sărbătoarea publică, dedicată aniversării a 60 de ani de la urcarea reginei Elisabeta a Marii Britanii pe tron, a început astăzi şi va dura până pe 5 iunie, când va avea loc o slujbă la Catedrala Sfântul Pavel. În ultima zi a festivităţilor, Regina va saluta mulţimea prin centrul Londrei, dintr-o caleaşcă veche de peste o sută de ani.