VIDEO Ministrul de Interne revine de urgenţă în ţară: Condamn oricare act care amenință siguranța și securitatea poporului nostru
Embed:
Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, anunţă că revine de urgenţă din deplasarea de serviciu din Portugalia din cauza atacului armat de la Aeroportul Internaţional Chişinău, soldat cu doi morţi.
"Din păcate nemulțumirea și răzvrătirea unora care nu înțeleg regulile statului de drept și reacționează violent, duce la tragedii și pierderi de vieți omenești.
Condamn oricare act care amenință siguranța și securitatea poporului nostru.
Cu inimă grea, transmit sincere condoleanțe familiilor îndurerate pe urma acestui eveniment devastator. Mulțumesc autorităților că au făcut în așa fel ca numărul victimelor să nu fie mai mare. Dumnezeu să îi odihnească pe cei pierduți”, a declarat Ana Revenco într-un mesaj video postat pe pagina sa de facebook.