VIDEO Nordul Moldovei este afectat de secetă. Locuitorii se plâng pe lipsa precipitațiilor
Secetă în mai multe zone din nordul țării. De mai bine de o lună nu a plouat, iar culturile se vestejesc pe zi ce trece. Oamenii spun că pământul este foarte uscat, iar pe alocuri mărimea crăpăturile din sol depășesc 5 centimetri. Dacă în următoarea perioadă nu vor fi precipitații, roada va fi compromisă, scrie tvn.md.
„Iaca pământul este uscat, dar frunzele încă sunt vii, încă dacă o să fie ploaie.”
Victor Mînzatu din satul Mîndîc spune că în localitate nu a plouat din luna aprilie și dacă nu vor cădea precipitații nici în timpul apropiat, porumbul se va usca.
„Mai nu țin minte, în luna aprilie a plouat, dar așa mărunțel a plouat, slab. Tare este uscat, tare este crăpat, nu pot să spun, deja porumbul nu știu cum se țin, încă se mai țin oleacă verzi, nu știu până când, încă o să scape, dacă va fi ploaie pe Duminică, o să fie porumb să fie ploaie, să se mai umezească pământul ei o să crească.”, VICTOR MÎNZATU, locuitor al satului Mîndîc, Drochia.
Oamenii din satul Mîndîc, raionul Drochia sunt disperați și se roagă să plouă, cât de puțin.
„Demult nu a plouat, eu am deja o lună de când sunt acasă și nu a plouat deloc. Totul se usucă, totul se usucă, nimic nu crește, le mai udăm cu apă de a noastră de la fântâni, dar nu ajută nimic, totul se usucă, ce să facem, așa este. – Pământul uscat? Pământul uscat, crăpat așa este.”
„Maiul tot nu a plouat. – Și se usucă totul în grădină? Ia uite, totul se usucă.”
„Poate de vreo lună jumătate nu a plouat, demult nu am avut ploaie. – Și cum cresc culturile? Stă ca porumbul în sac, stă în pământ ca în sac, este uscat de Doamne ferește. Răsadul dacă îl uzi merge, dar dacă nu-l uzi se usucă.”
Specialiștii spun că dacă nu vom avea ploi în următoarea perioadă, nivelul umidității va fi critic, lucru care va afecta grav agricultura.
„Totuși mizăm pe o ploaie, ceea ce privește culturile târzii cum ar fi porumbul, floarea soarelui, sfecla de zahăr, aici ele se află la începutul perioadei de vegetație, rezerve de umiditate până când în sol încă sunt, ele nu suferă, dar iarăși depinde de perioada ulterioară, dacă vom avea precipitații situația se va ameliora și vom avea la toate culturile rezultate satisfăcătoare.”, a precizat BORIS BOINCEAN, Doctor Habilitat în Științe Agricole.
Potrivit datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, săptămâna viitoare ploi se așteaptă se așteaptă ploi pe întreg teritoriul țării.
CITEȘTE ȘI Vremea schimbă foaia în următoarele zile
Până atunci, nordul țării este sub Cod Galben de pericol de incendii.