Au urcat în stare de ebrietate la volan iar acum sunt cercetaţi penal de oamaneii legii. Ambele cazuri au fost înregistrate în două localități din Ialoveni.
În primul caz, polițiștii au depistat în localitatea Văratic un bărbat în vârstă de 42 de ani, care conducea o motocicletă având o concentrație de 0,97 mg/l vapori de alcool în aerul expirat. Mai mult, acesta nu deținea permis de conducere de categoria corespunzătoare.
Al doilea conducător a fost depistat în satul Răzeni. Fiind testat cu aparatul Drager s-a constatat că acesta avea o concentrație de 1,41 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Ulterior, mijloacele de transport au fost ridicate la parcarea specială și au fost inițiate procese penale pe faptul conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.