VIDEO Percheziții la Ocnița. Ce au ridicat oamenii legii de la domiciliile a 4 persoane
Percheziții la Ocnița, în locuinţele şi în automobilele unor suspecţi care ar fi păstrat ilegal la domiciliu mai multe arme de foc și muniții, unele dintre ele fiind modificate artizanal, dar și sisteme optice de ochire și monitorizare pe timp de noapte folosite pentru braconaj.
În urma percheziţiilor, oamenii legii au ridicat un pistol cu bile de cauciuc, model "Fort" - 12 P cal. 9 mm, un pistol pneumatic, model "Umarex" cal. 4,5 mm, un încărcător cu 5 cartușe cal. 9 mm, cu inscripția "Teren 3", un încărcător pentru pistol cu 8 cartușe 9 mm, 164 de cartușe de calibru 12 mm, 11 de cal. 7,62 mm, 49 de cal. 5,6 mm și 13 de cal. 16 mm, o arma lungă cu țeava lisă de model "Baikal CM 2", precum și o armă lungă cu glonț, model "Franchi Morizon" cal. 308 Win și o armă pneumatică cu inscripția "PUMPMASTER", zeci de piese și accesorii din metal și lemn pentru arme de vânătoare, un focos de la grenadă de luptă, piese din metal pentru lunete de vânătoare, camere de supraveghere pentru vânătoare, etc.
O parte din arme și muniții erau deținute legal, dar pentru că nu erau respectate condițiile de păstrare au fost ridicate și ele.
Bănuiţii au vârste cuprinse între 35 și 50 de ani.
Cercetările pe acest caz continuă.