(VIDEO) Peste 18 mii de femei au participat la cursa "Feminine Victory"
Peste 18 mii de femei, cu vârste cuprinse între 3 şi 69 de ani au participat la cursa "Feminine Victory", ajunsă anul acesta la cea de-a şasea ediţie. Competiţia este organizată anual în capitala Marocului, Rabat de către Asociaţia "Femeile, realizările şi valorile" prezidată de către fosta campioană la cursa de 400 de metri cu obstacole, Nezha Bidouane.
Cursa s-a desfăşurat în condiţii meteo favorabile şi a adunat un număr important de participanţi, având sloganul "Sportul pentru toţi".
"De când am început să organizăm această cursă, aveam obiectivul de a aduna un număr cât mai mare de femei care să facă sport. Pentru că acest lucru este foarte important în viaţa unei femei. În 2010, am stabilit un record mondial la o cursă de drum, adunând 22,000 de participanţi", a declarat Nezha Bidouane.
Anul acesta, competiţia a fost câştigată de Fatiha Ben Chatki, din Casablanca.
"În ciuda temperaturilor relativ ridicate, atât pista, cât şi cursa au fost bune. Sunt foarte fericită de această performanţă", a spus Fatiha Ben Chatki.
Cursa "Feminine victory" se desfăşoară pe o distanţă de 8 kilometri şi este organizată anual din 2008.