VIDEO Pregătiri de Ziua Independenței: Muncitorii alungă viespile din centrul Capitalei, spală monumentul lui Ștefan cel Mare și Arcul de Triumf
Forfotă mare în Piața Marii Adunări Naționale. Se muncește de cu zori pentru ca totul să arate ca la carte mâine, când Moldova aniversează 20 de ani de la proclamarea Independenței.
Muncitorii de la Spații Verzi au fost scoși în centru pentru a curăța toată zona unde mâine vor avea loc cele mai importante evenimente organizate de autorități. Pentru a alunga viespile venite la târgul de miere din Centrul Capitalei, muncitorii ”s-au înarmat” cu un furtun de apă.
Nici monumentul lui Ștefan cel Mare nu a fost trecut cu vederea. Angajații de la Spații Verzi au spălat postamentul pe care se află statuia Domnitorului și au avut grijă să nu rămână nici urmă de murdărie. Potrivit sculptorilor, monumentul propriu-zis al Domnitorului poate fi spălat numai cu o soluție specială.
Între timp, pe străzile orașului au fost amplasate drapelele Republicii Moldova, al Uniunii Europene și cel al Primăriei Chișinău.
Viceprim-ministrul Mihai Moldovanu a spus că urmează să fie spălate și busturile tuturor scriitorilor de pe Aleea Clasicilor și Arcul de Triumf. Potrivit oficialului, până acum au fost cheltuite 123 de milioane de lei, pentru pregătirile de Ziua Independenței.
Marcarea Zilei Independenţei va începe mâine la ora 09.00 cu depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare. Ulterior, în Piața Marii Adunări Naționale va urma parada militară pregătită de Ministerul Apărării. Seara va avea loc un concert în care vor evolua artişti autohtoni, iar la ora 22.00 autorităţile au pregătit un foc de artificii.