(VIDEO) Protest de amploare la Bălţi: Comercianţii sunt împotriva închiderii pieţelor
Peste 300 de comercianţi din Bălţi au protestat, dimineaţă, faţă de o decizie a Consiliului municipal privind privatizarea a cinci pieţe din oraş. Oamenii cer anularea acestei hotărâri, despre care spun că au aflat din presă. Pe de altă parte, autorităţile nu exclud că ar putea anula decizia, dacă protestele vor continua.
"Primăria a luat o decizie de a vinde pieţele din oraş. Această decizie a fost luată fără acordul nostru", explică una dintre protestatare. "Se tem că vor rămâne fără locuri de muncă. Va veni stăpânul şi va face legile lui, cum va dori el, cerinţele de la vor fi", adaugă alta.
"Dacă vor vinde pieţele în acest oraş, nu mai ai ce vinde. A rămas să ne vândă pe noi, oamenii, ca pe nişte vite", menţionează o altă manifestantă.
Oamenii spun că ar accepta şi o taxă mai mare pentru comercializare, doar ca pieţile să nu fie vândute.
Recent, Consiliul municipal Bălţi a anunţat că va scoate la privatizare cinci pieţe din oraş. În urma vânzării, municipalitatea speră să câştige 200 de milioane de lei, bani care vor fi cheltuiţi pentru reparaţia drumurilor.