(VIDEO) Protest în faţa sediului Direcţiei Poliţie Chişinău: "Faceţi lumină în dosarele 7 aprilie!"
"Faceţi lumină în dosarele 7 aprilie". Este îndemnul mai multor voluntari şi membri ai organizaţiei neguvernamentale Amnesty International Moldova, care au pichetat astăzi sediul poliţiei Capitalei. Timp de 10 minute, cât a durat manifestaţia, nimeni din responsabili nu a ieşit să discute cu protestatarii.
Reprezentanţii organizaţiei se arată nedumeriţi de faptul că după patru ani de la evenimentele din 7 aprilie, instanţa nu a emis nici o sentinţă definitivă.
"Am ales să facem acţiunea publică în faţa comisariatului general de poliţie sau în faţa comisariatului general, pentru ca anume în acest loc, cu patru ani in urma, au fost torturate sute şi sute de persoane", susţine preşedintele Amnesty Moldova, Cristina Pereteatcu.
Juriştii de la Amnesty International susţin că în 2014 expiră termenul de prescripţie de atragere la răspundere penală a mai multor bănuiţi de abuz şi tortură. Astfel, aceştia riscă să scape basma curată.
"Dacă poliţiştii torţionari care nu au fost puşi sub învinuire lucrează cinci ani de zile, după aceea orice avocat bun de-al lor va putea să folosească acest termen de prescripţie, pentru ca să-i exonereze de răspundere penală", spune directorul executiv al Amnesty Moldova, Igor Stoica.
Potrivit datelor Procuraturii Generale, din totalul de 108 sesizări privind abuzurile comise de oamenii legii în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, în doar 71 de cazuri a fost dispusă urmărirea penală.
Până în prezent 14 poliţişti au fost condamnaţi, alţi 20 achitaţi. Toţi poliţiştii condamnaţi au primit pedepse cu executare condiţionată.