(VIDEO) Protest la Guvern, împotriva desfiinţării Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
Un grup de studenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice au protestat astăzi în faţa Guvernului, împotriva desfiinţării instituţiei în care învaţă. De cealaltă parte, ministrul Culturii, Boris Focşa, neagă existenţa unei asemenea decizii.
Cei peste o sută de studenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău care au protestat în Piaţa Marii Adunări Naţionale s-au declarat împotriva unei presupuse reforme, care prevede desfiinţarea instituţiei şi transferarea facultăţilor de Teatru şi Arte Plastice în subordinea altor instituţii de învăţământ superior din Capitală.
De asemenea, studenţii s-au arătat nemulţumiţi de presupusa demolare a blocului 3 de studii din strada 31 august şi construirea unui hotel în locul acestuia. Ei spun că administraţia instituţiei a început deja evacuarea agenţilor economici care activează la parterul Academiei.
Un grup de studenţi a reuşit să discute cu ministrul Culturii. Acesta spune, însă, că desfiinţarea Academiei este un zvon şi a negat existenţa vreunei decizii de reorganizare a instituţiei. Cu toate acestea, Boris Focşa a menţionat că în prezent, instituţia este monitorizată pentru a stabili modul în care sunt cheltuiţi banii destinaţi pentru reparaţii, dar şi pentru a evalua eficienţa facultăţii de Arte Plastice.
Actualitate