(VIDEO) Proteste violente la Bucureşti. Manifestanţii au blocat circulaţia şi s-au îmbrâncit cu jandarmi
Proteste violente au avut loc, aseară, la Bucureşti. Două mii de manifestanţi au blocat circulaţia şi s-au îmbrâncit cu jandarmii. Oamenii legii au ripostat cu gaze lacrimogene. Protestatarii au cerut demisia întregii clase politice, nemulţumiţi de proiectul Roşia Montană, exploatarea gazelor de şist şi modificările aduse Codului Penal.
Protestul a început în Piaţa Universităţii, iar spiritele s-au încins când participanţii au vrut să blocheze circulaţia şi să plece în marş spre Piaţa Victoriei.
Încercuiţi de forţele de ordine, manifestanţii au rupt cordoanele de jandarmi şi i-au atacat cu fumigene. Forţele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene. Patru protestari au fost reţinuţi şi amendaţi. Doi dintre ei au ajuns la spital cu leziuni în zona capului.
Protestatarii ameninţă că vor ieşi, din nou, în stradă pentru a manifesta împotriva modificărilor din Codul Penal, dar şi a exploatării miniere de la Roşia Montană.
- (FOTO) Tensiuni la Kiev. Manifestanţii au blocat sediul guvernului, iar miniştrii au fugit pe ieşirea din spate
- Imagini IMPRESIONANTE din Thailanda: Manifestanţii dau mâna cu poliţiştii şi le dăruiesc flori, după un protest violent
- Un bărbat a fost găsit mort lângă Piaţa Independenţei din Kiev, unde au loc proteste