(VIDEO) Protestul studenţilor: Ciocniri între demonstranţi şi poliţişti în Quebec
Embed:
Încă o noapte marcată de proteste în provincia canadiană Quebec. Peste 85 de persoane au fost arestate în oraşul Montreal, după ce demonstranţii s-au ciocnit cu poliţiştii, care au fost nevoiţi să folosească gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea.
Potrivit poliţiei, la manifestaţie au participat peste 2.000 de persoane. Reprezentanţii asociaţiilor studenţeşti sunt nemulţumiţi de planul autorităţilor de a majora taxele de şcolarizare, anual cu 325 de dolari, pe parcursul a cinci ani.
Studenţii din Quebec sunt în grevă de 11 săptămâni, iar de atunci au fost organizate aproape 160 de proteste. În ultimele zile, manifestaţiile paşnice au degenerat în violenţe, mai multe persoane fiind rănite.