VIDEO Reacția Marinei Tauber la decizia Curții Constituționale. „O decizie fără precedent, o decizie rușinoasă”
Deputatul Marina Tauber au calificat decizia privind neconstituționalitatea formațiunii drept una „abuzivă și fără precedent”. Tauber a subliniat că hotărârea Curții Constituționale de astăzi creează un „precedent periculos”.
„Suntem prima țară din Europa în care este dizolvat un partid politic de opoziție. Încă o dată devenim vestiți în toată lumea prin faptele rușinoase, prin faptel de corupție, de fărădălegi și precedente care crează situații foarte periculoase și noi cu Dvs o să mai vedem și o să mai auzim consecințele deciziei de astăzi. A fost deschis un precedent periculos. Sunt sigură că vor fi lichidate și alte formațiuni. Chiar dacă va fi lichidat statutul juridic, echipa noastră rămâne puternică și consolidată. Deja există mai multe formule pentru a ne continua munca și lupta noastră. Deciziile ulterioare vor fi anunțare de președintele partidului, Ilan Șor”, a declarat Tauber.
Partidul „Șor” a fost declarat neconstituțional. Hotărârea a fost pronunțată, luni, de Curtea Constituțională. Deputații aleși pe lista deja fostului partid vor activa în continuare ca deputați independenți. Decizia Curții este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.
CITEȘTE ȘI VIDEO Partidul „Șor” este neconstituțional. Înalta Curte a decis dizolvarea formațiunii