(VIDEO) Şeful Delegaţiei UE în Moldova şi ambasadorul Ucrainei au sărbătorit Masleniţa în centrul Capitalei
Comunităţile slave marchează, astăzi, Masleniţa sau sfârşitul Săptămânii clătitelor. Cu această ocazie, în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu" au avut loc mai multe manifestaţii. Atracţia principală au fost tradiţionalele clătite ruseşti, cu diferite umpluturi, servite tuturor doritorilor.
"Este o sărbătoare a culturii şi popoarelor slave care locuiesc în Moldova. Este un omagiu adus tradiţiei şi renaşterii proceselor din Moldova, ce vizează minorităţile naţionale", a declarat Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Pirojcov.
"Soţia mea este ucraineancă. Iată de ce cunosc bine această sărbătoare. De multe ori am fost în Ucraina şi acum mă bucur mult să marchez această sărbătoare aici, la Chişinău", a menţionat şeful delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Dirk Schuebel.
"Masleniţa este o veche sărbătoare slavă. Astăzi e Duminica Iertării, sfârşitul Săptămânii Clătitelor. Am venit de la Drochia, suntem din comunitatea rusă, acolo am sărbătorit toată săptămâna. Şi astăzi am venit să ne arătăm măiestria", a spus o femeie.
"Pentru mine, Masleniţa este începutul primăverii. Este victoria asupra compexelor. Te simţi liber, totul în jur înfloreşte", a declarat o altă femeie.
Momentul culminant al sărbătorii a fost arderea unei figurine din paie, numită "momâie", ce reprezintă iarna.