(VIDEO) Şi-au etalat talentul în cadrul Cupei Independenţei la dans sportiv
Au dansat vals, tango şi cha-cha-cha. Cincizeci de perechi de copii din raionul Ialoveni şi-au etalat, astăzi, talentul în cadrul Cupei Independenţei la dans sportiv, organizată anual în preajma sărbătorilor naţionale. Părinţii sunt cei care le-au ţinut pumnii şi care le-au fost principalii sponsori.
Cristina şi Sergiu participă la concurs pentru prima dată. Formează însă un cuplu de dansatori de trei ani. Au obţinut, în acest timp, numeroase diplome şi cupe importante.
"Am simţit că suntem perechea ideală pentru viitor şi ştim că putem face ceva împreună", a spus Sergiua Jovmir.
"Când îţi place ceva, simţi că pluteşti şi faci ce-ţi place, şi-ţi reuşeşte", a menţionat Cristina Bivol.
Iată ce au spus alţi participanţi la eveniment:
"Anul acesta voi concura la Cupă cu adversarul meu, Vlad. Sper că o să iau din nou locul întâi."
"Dansul pentru mine e totul, viaţa mea, fac orice ca să particip la concursuri."
Din sală, micii dansatori au fost susţinuţi de părinţi, care s-au străduit ca odraslele lor să arate impecabil. Iată ce au declarat aceştia:
"Coafura am pregătit-o personal, iar rochiţa, la un croitor bun."
"Ne străduim să participe şi să ia locuri de frunte."
"Vedeţi, ţin pumnii."
Câştigătorii de azi urmează să participe mâine la Gala Laureaţilor.
"Se întrec cei mai talentaţi copii în dans sportiv. Standardul, patru dansuri şi patru latine. Sunt cupe, medalii de bronz, argint, aur, pentru locurile întâi, doi şi trei", a declarat Andrei Ungureanu, organizator, conducător artistic.
La Ialoveni, Cupa Independenţei la dans sportiv se organizează de 17 ani.