VIDEO Stare de dezastru în Hawaii în urma incendiilor fără precedent. Cel puțin 53 de morți și 1.700 de clădiri distruse
Preşedintele american Joe Biden a declarat joi stare de dezastru natural în Hawaii, unde incendiile de vegetaţie au distrus un oraş de pe insula Maui şi au provocat moartea a cel puțin 53 de persoane, ceea ce va permite deblocarea unui ajutor federal semnificativ pentru arhipelagul american.
„Acţiunea preşedintelui pune la dispoziţie fonduri federale pentru persoanele afectate din comitatul Maui”, a afirmat Casa Albă într-un comunicat, relatează AFP.
Deblocarea fondurilor va permite finanţarea eforturilor de ajutor de urgenţă şi de reconstrucţie a insulei, unde oraşul turistic Lahaina, capitala Regatului Hawaii în secolul al XIX-lea, a fost aproape distrus. Imagini tragice cu oamenii care au sărit în ocean pentru a se salva de infern au împânzit rețelele de socializare.
I don't think any of us fully realized the absolute tragedy that unfolded in Lahaina, Maui. Some people were even forced to jump into the ocean to escape the flames. I can only imagine how terrifying that must have been. To donate, visit https://t.co/4vepc5u2xm pic.twitter.com/tTmxPMvXAI
— Nahel Belgherze (@WxNB_) August 11, 2023
Mii de persoane vor avea nevoie de locuinţe imediat, a declarat guvernatorul Josh Green, care şi a estimat că până la 1.700 de clădiri au fost avariate sau distruse, transmite Reuters. "Va fi nevoie de mulţi ani pentru a reconstrui Lahaina", a spus Green, în timp ce oficialii au început să elaboreze un plan pentru a-i adăposti pe cei care au rămas fără adăpost, în hoteluri şi proprietăţi turistice de închiriat.
#lahainafire #lahainamaui #lahaina #maui #frontstreet front street. Fleetwoods. Gone. Send help. @POTUS pic.twitter.com/d3gNDTPpFr
— E (@ErcyMirage) August 10, 2023
Bilanţul morţilor a crescut joi la 53, a anunţat comitatul Maui într-un comunicat care a mai informat că incendiul din Lahaina a fost izolat în proporţie de 80%, pompierii asigurând perimetrul zonelor de pădure care au ars.