(VIDEO) SUA îşi plânge morţii, la un deceniu de la atentatele teroriste din 11 septembrie
America îşi plânge morţii, la un deceniu de la atentatele teroriste din 11 septembrie. Ceremonia de comemorare are loc în apropiere de Ground Zero, locul unde cândva se înălţau turnurile World Trade Center.
Rudele celor 3.000 de oameni, care şi-au pierdut viaţa în cea mai neagră zi din istoria Statelor Unite, s-au recules la locul tragediei. Liderul de la Casa Albă, Barack Obama, şi fostul preşedinte american, George Bush, împreună cu soţiile lor, au exprimat condoleanţe familiilor victimelor. Ca în fiecare an, au fost citite numele celor care au murit în urma atacurilor, fiind păstrate şi momente de reculegere la ora când cele două avioane au lovit turnurile gemene.
Este pentru prima dată când, ceremonia de comemorare se desfăşoară după uciderea, în mai 2011, a teroristul numărul 1, Osama bin Laden, de către un comando al trupelor de elită americane.
Din cauza ameninţărilor unor noi posibile atacuri din partea Al-Qaeda, în marile oraşe din SUA au fost luate măsuri sporite de securitate. Poliţiştii din New York şi Washington verifică toate autocamioanele, care circulă pe poduri şi în tuneluri.
Comemorarea tragediei are loc şi în alte state ale lumii. În Germania, Australia şi Italia au fost oficiate servicii religioase în memoria victimelor.
Astăzi, la New York, va fi inaugurat memorialul "11 septembrie".
Social