(Video) Sute de călugări budişti au protestat în centrul capitalei sud-coreene, Seul
Embed:
Călugării budişti din Coreea de Sud protestează din nou. De această dată, ei şi-au manifestat nemulţumirea faţă de planurile guvernului de a reduce în acest an fondurile destinate templelor budiste. Sute de călugări au manifestat print-o rugăciune comună, ţinută într-un parc din capitala sud-coreeană, Seul.
În ciuda temperaturilor de sub zero grade Celsius, călugării au denunţat decizia luată de autorităţile de la Seul în decembrie anul trecut, de a reduce fondurile destinate programelor de educaţie culturală, desfăşurate în templele religioase.
Conform datelor statistice, în Coreea de Sud trăiesc aproximativ 10 milioane de budişti, care reprezintă peste 20 la sută din populaţia ţării.