(VIDEO) Timofti, Plahotniuc şi Tănase la discuţii de câteva ore după şedinţa Curţii Constituţionale
Cuvinte de felicitare, dar şi discuţii despre procedura de învestire în funcţia de preşedinte. După şedinţa Curţii Constituţionale, preşedintele nou ales Nicolae Timofti, împreună cu prim vice-preşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, şi preşedintele Curţii, Alexandru Tănase, au pus ţara la cale preţ de câteva ore.
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, spune că a vrut să afle detalii despre procedura de învestire a şefului statului.
"Sunt proceduri. Totul e corect când eu vreau să aflu nişte lucruri pe care nu le cunosc. Şi când vorbesc cu oameni competenţi, mi-i intersant, fiincă este vorba de investitură şi sunt proceduri pe care eu trebuie să le cunosc", a precizat acesta.
Prim vice-preşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, a declarat că doreşte ca Timofti să fie învestit în funcţie cât mai repede.
"Am încercat, de fapt, m-am adresat preşedintelui Curţii Constituţionale cu rugămintea să sincronizăm agenda Parlamentului cu agenda Curţii Constituţionale, pentru a investi cât mai repede posibil preşedintele ţării", a spus Plahotniuc.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, se declară mulţumit de faptul că Timofti a fost ales în funcţia de şef al statului.
"L-am felicitat pe domnul preşedinte. Noi am muncit împreună mulţi ani, nu doar în Consiliul Superior al Magistraturii, chiar şi în perioada când se efectua reforma judecătorească. Sincer, mă bucur ca domnul Timofti a fost ales în această funcţie", a menţionat Tănase.
Luni, 19 martie, Curtea Constituţională a validat mandatul de preşedinte al lui Nicolae Timofti.
Politică