Sărbătorile religioase, în special cele pascale, sunt nu doar prilejuri pentru smerenie şi rugăciune, ci şi pentru un tip special de turism. Alte ţări au dezvoltat o adevărată industrie de profil, din care câştigă şi turismul, şi bugetul, şi lăcaşurile sfinte. Moldova are 55 de mănăstiri, suficiente pentru a dezvolta oferte pentru credincioşii care ar vrea să se reculeagă câteva zile, departe de lumea dezlănţuită.

Am ales ca primă destinaţie Complexul natural-cultural Orheiul Vechi. Defileul stâncos al râului Răut, cu o adâncime de 150–200 de metri, dă o frumuseţe aparte locului şi e o atracţie pentru turişti. Dar cu adevărat specială este mănăstirea rupestră.

În a doua zi de Paşti, la Orheiul Vechi era plin de turişti. Oamenii au ales să viziteze locul pentru că au avut zi liberă. Din păcate, în afară de peisajul cu dealuri calcaroase nu prea au avut ce vedea. Cel mai frumos loc de aici, mănăstirea rupestră, era închisă. Aşa a fost şi acum un an, şi acum doi ani, şi cine mai ştie când. Ajungi aici şi faci repede cale-ntoarsă. Păcat de lipsa de interes a celor cărora nu le pasă nici de speranţele cu care vin aici mulţi turişti, nici de banii pe care nu-i cheltuiesc pe suvenire de la mănăstire. Iar oamenii care bat drumul până la biserica din Orhei chiar sunt dezamăgiţi într-o asemenea zi.

"Lumea a fost în ospeţie, a întâlnit Paştele acasă, au mai fost la pădure, dar astăzi se mai plimbă, au ieşit în excursie să vadă că şi la noi în Moldova sunt locuri interesante. Ne-am uitat la pietre, la floricele, pe acolo pe sus", a spus o persoană.

"Trebuie să fie ceva publicitate, prin care să se anunţe când pot veni oamenii. Unii vin să privească peisajul, dar noi am fi vrut să vedem în mod special mănăstirea", a afirmat o altă persoană.

Dacă tot ai ajuns până aici şi dai cu nasul de uşa închisă a mănăstirii, nu prea ai de ce să mai stai în zonă. Nu găseşti nici măcar nişte mici comercianţi, de la care să cumperi ceva suvenire, obiecte de artizanat sau mărunţişuri din acelea, în faţa cărora nu rezistă niciun turist. Doar câţiva copii încearcă să vândă câte ceva.

În aceste condiţii, ce să caute turiştii pe aici? Şi când revin acasă, oare ce să spună, astfel încât să-şi facă rudele şi prietenii curioşi să vină şi ei la Orhei? Întrebările sunt fără răspuns nu în extrasezon, ci, iată, şi în zile în care turismul ecumenic ar fi mană cerească.

"Nu trebuie să uităm unde trăim. Trăim într-o ţară săracă din Europa. Pentru a face ceva atractiv, trebuie bani, banii trebuie investiţi, trebuie cineva să investească, nu e aşa de simplu. De aceea noi nu putem critica, pentru situaţia în care suntem – e bine", a explicat o femeie.

"Comparativ cu Israelul, cu Ierusalimul... acolo turismul e dezvoltat foarte mult. La noi în Moldova nu este nimic. Totul e închis", a afirmat un om.

Cine are răbdare să dea o raită pe poalele dealurilor stâncoase, găseşte un mic hotel, dar şi Centrul expoziţional Orheiul Vechi. Biletul de intrare este de zece lei pentru maturi şi cinci lei pentru copii. Plăteşti, intri şi te aştepţi să găseşti vestigii istorice din care să înţelegi trecerea veacurilor pe aici. Dar, nici vorbă.

"Cele mai de preţ obiecte au fost luate la Moscova, în Sankt Petersburg şi Chişinău în perioada sovietică. La noi a rămas ceea ce a trecut printre degete. De exemplu, tunurile din sec. XV, din bronz. Aici nu prea avem cu ce ne lăuda. Lingourile de argint, care au fost descoperite de o fetiţă, întâmplător, după o ploaie, au fost date la Muzeul Naţional de Istorie. Să fi fost şi la noi unul dintre lingouri era foarte bine", a declarat ghidul turistic Nina Coreţchi.

Mănăstirea rupestră este închisă, dacă vrei o amintire că ai fost pe aici, nu ai ce să cumperi, centrul expoziţional este modest. Şi nici nu ai cum să afli şi să înţelegi povestea acestor locuri în a doua zi de Paşti, dintr-un motiv birocratic: "Este zi de luni, ziua de luni la noi este socotită zi de odihnă".

Următoare destinaţie aleasă a fost mănăstirea Saharna, un alt loc unde mulţi ar descoperi cu uimire frumuseţi locale, despre care nu se ştie: mănăstirea, stâncile, cascada, podul de lemn din pădure, păuni, lebede, izvorul.

"Îmi place, e un loc foarte frumos", a spus un turist.

Istoria acestui lăcaş datează cam de prin anul 1770, ne spune părintele care ne întâmpină şi devine ghidul nostru. "La intrare în mănăstire, întâi prezentăm turiştilor biserica de iarnă, cu Hramul Naşterii Maicii Domnului, apoi paraclisul cu icoana Maicii Domnului, adică copia icoanei Maicii Domnului de la Pociaiev, cimitirul mănăstirii, biserica de vară şi mănăstirea rupestră", a explicat părintele Ignatie Ghervas, secretarul mănăstirii Saharna.

Şi la Saharna am găsit mulţi turişti, care ne-au mărturisit că au vrut să profite de zilele libere ale sărbătorilor pascale. Însă ferească Dumnezeu să-i treacă unuia prin cap să rămână într-un scurt concediu pe aici. Hotelul de lângă mănăstire nu este o opţiune de luat în seamă.

"La noi, trei zile e concediu. La mulţi dintre lucrătorii mănăstirii e concediu, de aceea mulţi sunt plecaţi la părinţi, acasă. Şi maica tot e plecată. Maica care răspunde de hotel, de casa de oaspeţi, e plecată", a menţionat părintele Ignatie Ghervas.

Şi dacă ar fi deschis hotelul, e greu de crezut că ar atrage pe cineva. Numai privindu-l de afară, îţi trece cheful de a te caza. Cât priveşte interiorul, nu am putut vedea nimic. Părintele care ne însoţeşte ne avertizează că, de altfel, condiţiile sunt foarte modeste.

"Patul, camera şi atât. Icoana, candela. La spălat trebuie să mergi la izvor, acolo este un loc special unde îşi spală faţa, mâinile", a afirmat preotul.

Dacă nu ai nevoie de mai mult şi vrei să rămâi aici, o poţi face contra unui tarif zilnic de numai zece lei. Un tarif mai mult simbolic. Însă dacă îl plăteşti, nu înseamnă că ai şi libertatea de a-ţi petrece vremea cum crezi de cuviinţă. Dimineaţa trebuie să mergi la slujbă, împreună cu călugării, să iei masa odată cu ei şi, în general, să participi la toate ritualurile lor. Nu pe termen nelimitat, fiindcă nici dacă vrei, nu poţi rămâne aici decât maximum trei zile. Ceea ce îi nedumereşte pe posibilii turişti.

"În Italia am fost prin mai multe locuri. Sunt multe hoteluri. La fiecare urcătură, de exemplu la mănăstire, nu e numai un hotel, dar sunt multe în jur. Până aici unde m-am urcat nu am întâlnit, nu am găsit nimic", a spsu o turistă.

"Ar fi binevenit un mic hotel, unde oamenii, veniţi de la distanţe mari, să poată face un popas.  Le trebuie o odaie, un pat, o măsuţă. Mult nu trebuie", a specificat o femeie.

Pentru cine insistă, există şi o variantă de rezervă. "Poftim la hotel, hotel este la Rezina, în oraş. Sunt şapte kilometri", a declart părintele Ignatie Ghervas.

Aşa stând lucrurile, nu avem de ce să ne mirăm de situaţia turismului intern, care este în cădere liberă. Statisticile arată că din 2009 până în 2012 numărul turiştilor interni a scăzut de la 37 la 34 de mii. 60 la sută dintre aceştia au vizitat, însă, şi mănăstirile din ţară. În schimb, în aceeaşi perioadă, numărul străinilor care au vizitat ţara noastră a crescut de la 9 la aproape 13 mii de turişti. Iar 40 la sută dintre ei au vizitat şi mănăstirile. În privinţa turismului ecumenic, reprezentanţii Asociaţiei naţionale a agenţiilor de turism spun că o soluţie ar fi agropensiunile, care pot fi găsite în zona traseelor care includ complexele monahale. Deocamdată, asemenea agropensiuni există în special în centrul ţării. Prin urmare, pe la multe mănăstiri frumoase nici nu ajung turiştii.

"E legat în primul rând de infrastructura drumurilor. De posibilităţile de alimentaţie şi posibilităţile de a avea aceleaşi grupuri sanitare, care practic pe teritoriul Moldovei, pe traseele turistice nu există", a conchis directorul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Nicolae Platon.

Deci turismul ecumenic este la capătul unui şir întreg de alte probleme care trebuie rezolvate. Ciudat este că ministerele responsabile, ca şi guvernele care vin şi pleacă, se pare că nu iau în calcul pierderile.

"Noi pierdem un număr de turişti care pot să viziteze ţara noastră. Dar deocamdată este insuficient să promovăm Moldova, ca destinaţie turistică. Concurenţa este foarte mare", a concretizat Platon.

Nici cei de la Agenţia Turismului nu sunt mai optimişti. Bugetul agenţiei e modest, abia dacă atinge un milion de lei, adică de zece ori mai mic decât ar fi necesar.

"Iată pentru ce ajung banii: participarea la expoziţii, editarea broşurilor, materialelor promoţionale, organizarea tururilor informaţionale pentru mass-media străină. Promovarea noastră este undeva 30 la sută pentru realul care este", a explicat şeful adjunct al Direcţiei dezvoltare turistică, Agenţia Turismului, Petru Tarlev.

Pentru că în Moldova lipseşte micul comerciant de suvenire din zonele turistice, am întrebat şi care este explicaţia acestei situaţii. "Cred că stimularea cetăţenilor ţării noastre pentru a deschide, a dezvolta un mic business este problematic. Resurse financiare, obstacole în acordarea terenurilor pentru construcţie. Ca instituţie, eu cred că ar trebui să se implice mai mult autorităţile locale pentru amenajarea drumurilor, infrastructurii, să contribuie la amenajarea unor mănăstiri", a declarat Tarlev.

Nu în ultimul rând, mănăstirile sunt parte a patrimoniului cultural. În consecinţă, şi Ministerul Culturii ar trebui să le ducă grija şi să se implice în promovarea şi includerea lor în proiecte turistice zonale.

"Vă închipuiţi că în registrul naţional al monumentelor sunt 5600 de obiecte. Ele toate trebuie promovate. Având în vedere că domeniul patrimoniului cultural a fost distrus în anii '90, acum ministerul a fost nevoit, începând cu anul 2009, să înceapă reconstituirea sistemului de protejare", a menţionat şeful Direcţiei patrimoniul cultural din cadrul Ministerului Culturii, Sergiu Ciocanu.

Acum, Ministerul Culturii are în faza de elaborare o strategie în acest sens. Dar e prea devreme să întrebăm despre detalii şi previziuni. Nici nu mai întrebăm, fiindcă e clar că lipsa de preocupare din domeniu, pe întreg lanţul intereselor şi al responsabilităţilor, nu va transforma ţara într-o destinaţie turistică. Nici măcar pentru moldovenii patrioţi.