(VIDEO) Un elicopter, deasupra Chișinăului. Ce se întâmplă în oraș și ce explicații oferă MAI
Locuitorii Capitale au putut vedea, marți, 2 mai, un elicopter Black Hawk deasupra Capitalei. Ministerul Apărării informează că au loc exerciții de antrenament moldo-poloneze ale poliției BPDS ”Fulger” a poliției naționale, în comun cu poliția din Polonia.
În cadrul antrenamentelor, elicopterul Black Hawk al trupelor de intervenție poloneze, va survola capitala și împrejurimile acesteia, se arată în comunicat.
Acțiunile se vor desfășura pe paurcursul întregii săptămâni cu scopul schimbului de experiență și preluarea bunelor practici pe linie de securitate, în contextul Summit-ului CPE care va avea loc în Republica Moldova.
"Din GMSS-CPE fac parte comunicatorii instituțiilor naționale din domeniul ordinii publice, securității și apărării naționale: Ministerul Afacerilor Interne cu Inspectoratul General al Poliției, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Migrație, Inspectoratul General de Carabinieri, Academia „Ștefan cel Mare” a MAI; Serviciul de Protecție și Pază de Stat; Serviciul de Informații și Securitate;Ministerul Apărării; Procuratura Generală; Autoritatea Aeronautică Civilă; Administrația Națională a Penitenciarelor.", se precizează în comunicatul MAI.
Totodată, oamenii legii recomandă tuturor persoanelor să se informeze din surse oficiale.
'