(VIDEO) Un gospodar din Gura Galbenă a pus un balaur să-i păzească ograda. Femeile în etate spun că ar fi o forţă malefică
Înfiorătorul personaj din basme, care păzea marile comori, a ajuns să stea de veghe în gospodăria unui moldovean. Este vorba despre un locuitor al satului Gura Galbenă din raionul Cimişlia, care şi-a instalat pe poartă un dragon.
De doi ani, creatura mistică, mare de câţiva metri, priveşte ameninţător trecătorii, cu aripile larg deschise. Victor Ciobanu a lucrat patru luni la această operă, în care a investit 16 mii de lei. S-a inspirat de pe internet.
Unor vecini le place:
"Singur s-a gândit. Îl turna, îl strica şi iar din nou".
"Deodată, mă temeam de dânsul, dar pe urmă. El mi-a spus lele nu te teme că nu e necuratul aici".
"Vin mulţi străini şi când vin se opresc, aici, şi se fotografiază cu copii, cu familia împreună".
Altă lume este împotrivă: "Nu prea le place la babe, când trec. Au spus că e necuratul în poartă".
Viceprimarul localităţii Tatiana Mârza spune că poarta lui Victor Ciobanu este unică în ţara noastră: "E o mândrie că e făcută, nu e cumpărată, nu e adusă de undeva".
Iar în oraşul Anenii Noi, Andrei Siloci şi-a gravat pe peretele casei, acum 30 de ani, chipul lui Mihai Eminescu. Prin asta, a vrut să-i aducă un omagiu marelui poet: "Într-o oarecare măsură eu îl iubesc pe Eminescu şi opera lui şi am multe cărţi de Eminescu. În Aneni nu există strada Eminescu."