(VIDEO) Un microbuz cu numere de înmatriculare de Strășeni, verificat minuţios la frontiera de stat DETALII
Tone de carne congelată, transportate în condiții antisanitare, urmau să fie vândute în pieţele din capitală, dar şi în alte raioane ale Moldovei. Tentaiva de introducere ilegală a mărfii în ţară a fost zădărnicită de vameşi.
Potrivit angajaţilor Vămii, în apropierea satului Șerpeni, raionul Anenii Noi, a fost surprins un bărbat în timp ce încărca un lot de marfă într-un microbuz "Mercedes Benz 814", cu numere de înmatriculare de Strășeni. Acesta a transportat marfa pe râul Nistru prin intermediul unei bărci.
Astfel, imediat după ce bărbatul a urcat la volanul microbuzului, ofițerii echipelor mobile l-au reținut pentru a efectua verificările de rigoare. În urma controlului mijlocului de transposrt, au fost depistate circa 8 tone de carne congelată, păstrată și transportată în condiții antisanitare.
Mai mult, bărbatul, un cetățean moldovean în vârstă de 38 ani, nu a putut prezenta actele de proveniență pentru carnea introdusă ilegală cu barca, ocolind astfel posturile vamale. Potrivit explicațiilor acestuia, marfa urma a fi plasată în libera circulație în municipiul Chișinău, cât și în alte centre regionale.
Valoarea lotului de carne transportat se estimează la circa 400 000 de lei.
Dacă va fi găsit vinovat, conducătorul auto riscă o amendă de 3 000 de lei, precum şi confiscarea mărfii.
- DESCINDERI la o întreprindere din Strășeni. Proprietara firmei riscă o amendă de până la 10.000 de lei
- Două tone de carne transportate în condiiţii antisanitare din regiunea transnistreană urmau să ajungă pe mesele chişinăuienilor
- Ilegal cu barca la plimbare. Un bărbat a fost reţinut de vameşi cu două tone de carne fără acte