VIDEO Un moldovean a prejudiciat statul belgian cu peste 3.000.000 euro. Bărbatul, reţinut
Un bărbat din Moldova, de 40 de ani, care a prejudiciat statul belgian cu peste 3.000.000 euro urmare a fabricării clandestine a țigărilor în Belgia, a fost reţinut de ofiţerii INI, de comun cu procurorii PCCOCS şi mascaţii de la Fulger.
Potrivit autorităţilor din ţara noastră, suspectul a investit, prin spălare de bani, sume impunătoare de bani în proprietăți de lux – casă cu piscine și mașini. Pentru camuflarea spălării banilor, acestea și-a înregistrat o parte din proprietăți pe persoane interpuse.
În urma perchezițiilor desfășurate în Chișinău, oamenii legii au ridicat de la bănuit o mașină de lux, pistol și cartușe păstrate necorespunzător, acte și telefoane care urmează să fie supuse cercetărilor.
PCCOCS a solicitat plasarea bărbatului în arest preventiv pentru 30 de zile. Totuși, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus plasarea acestuia în arest la domiciliu. PCCOCS consideră că această măsură i-ar permite să influențeze investigațiile penale, astfel oamenii legii vor contesta decizia la Curtea de Apel Chișinău.
Potrivit poliţiei, bărbatul fusese condamnat în Belgia, în lipsa lui în acel stat, la 7 ani închisoare și la amendă de 800.000 euro, fiind ulterior anunțat în căutare europeană. Activitatea acestuia viza contrafacerea țigărilor prin linii clandestine de fabricare, contrabanda cu țigări, spălarea de bani și conducerea de către acesta a unei organizații criminale, formate inclusiv din cetățeni ai Moldovei, dintre aceștia peste 10 fiind condamnați la până la 7 ani închisoare, cu amenzi de 700.000 euro – 800.000 euro.