(VIDEO) Un nou baraj de protecție va preveni riscul inundațiilor în Republica Moldova. Când va fi instalat
Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au participat recent la un curs de instruire în cadrul proiectului Moldo-Ceh "Îmbunătățirea competențelor operaționale și profesionale în domeniul prevenirii inundațiilor”.
Programul s-a desfășurat în colaborare cu Detașamentul salvatori și pompieri din orașul Zbiroh, Republica Cehă. Potrivit IGSU instruirea a avut drept scop familiarizarea specialiștilor cu tehnici și mijloace de prevenire a inundațiilor prin aplicarea barierilor mobile, dar și instruirea practică a grupului de formatori în utilizarea echipamentului specializat.
La cursul de instruire au participat zece angajați al Inspectoratului din cadrul subdiviziunilor teritoriale. Pompierii și salvatorii au preluat tehnici noi de construcție a barajelor de protecție. Acestora le-a fost prezentat de către colegii cehi un baraj de protecție cu lungimea de 1100 m și capacitatea de reținere a apei de peste un metru înălțime.
O construcție similară va fi adusă în țară noastră la sfîtșitul lunii august. Barajul mobil va servi drept protecție de inundații în zonele cu pericol. Acesta poate fi montat și demontat la necesitate, iar salvatorii l-ar putea utiliza rapid în cazul creșterii nivelului apei în zonele cu pericol de inundații.
Ca urmare a proiectului, în luna august vor fi aduse și două pompe de absorbție a apei cu cu capacitate a 6000 litri/min. Totodată, în octombrie 2018, reprezentanții din Republica Cehă în comun cu angajații IGSU al MAI vor desfășura aplicații practice cu echipamentul livrat, în condițiile specifice țării noastre.
Proiectul "Îmbunătățirea competențelor operaționale și profesionale în domeniul prevenirii inundațiilor" este la a doua fază, fiind în derulare din anul 2011.
- După inundaţiile devastatoare, Japonia este sufocată de caniculă
- BILANȚ SUMBRU ÎN NIGERIA. Cel puţin 49 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar 20 sunt dispărute în urma ploilor ambundente
- POTOP ÎN ROMÂNIA. Un oraș întreg a fost inghițit de ape (VIDEO)
- Strada Ginta Latină, inundată. Canalizarea de la Ciocana a refulat în urma ploii torențiale (VIDEO)