(VIDEO) Un şef din cadrul Biroului Vamal Bălţi, prins băut la volan
Şeful postului vamal intern din cadrul Biroulul Vamal Bălţi a fost prins aseară băut la volan. Rezultatele alcooltestelor efectuate de poliţie şi medici diferă, dar ambele arată că vameşul avea o concentraţie de alcool în aerul expirat de cel puţin trei ori peste norma admisibilă.
În momentul controlului, vameşul purta uniforma de serviciu şi a negat că ar fi consumat alcool.
"Vă rog să luaţi camera de aici, căci nu am consumat alcool. Există procedura de prelevare. Când o să stabilească, atunci poftim", a declarat bărbatul.
La ieşirea din biroului medicului, uniforma a dispărut. Dar vameşul a negat din nou că ar fi urcat băut la volan.
"Nu, deloc nu am consumat alcool. Eu nu ştiu despre ce vorbiţi dumneavoastră", a menţionat vameşul.
Rezultatele testelor au demonstrat o alcoolemie de cel puţin trei ori mai mare decât limita admisibilă, de 0,15 miligrame pe litru în aerul expirat.
"Etilotestul a arătat că este alcool. La Poliţia Rutieră a arătat 0,66, iar de la noi a arătat 0,55 de grame pe litru", a declarat medicul narcolog Eduard Nenescu.
Cazul este cercetat de Inspectoratul de Poliţie Bălţi. Oamenii legii aşteaptă rezultatele analizei de sânge, care vor fi gata săptămâna viitoare. În funcţie de acestea, poliţia va decide dacă vameşul va fi amendat sau se va alege cu dosar penal.
În primul caz, sancţiunile pornesc de la 700 de lei, cu privarea de permis de conducere pe un termen de un an. Iar în caz de dosar penal, amenda este de până la 10 mii de lei, iar permisul este suspendat pe un termen de 3-5 ani.
Reprezentanţi ai Serviciului Vamal au declarat pentru Publika TV că, în momentul controlului, angajatul nu era în exerciţiul funcţiei, dar că a fost iniţiată o anchetă internă.
- Şoferi, băuţi la volan. Au înjurat agenţii de circulaţie şi au agresat jurnaliştii Publika TV: Nu filma, măi ameţitule
- Primarul de Ceadîr-Lunga, prins BEAT la volan, înjură şi loveşte poliţiştii VIDEO
- Amenzi duble pentru şoferii prinşi în stare de ebrietate la volan. Guvernul a aprobat un nou proiect de lege