Un tânăr de 24 de ani, originar din raionul Orhei, căutat pe plan internațional prin canalele Interpol pentru arest și extrădare la solicitarea Inspectoratului de Poliție Orhei, a fost reținut în Republica Cehă și predat autorităților moldovenești.
Individul în cauză a fost găsit vinovat în anul 2022 pentru comiterea mai multor furturi și a fost condamnat la 1 an și 2 luni de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis de către Judecătoria Orhei. De asemenea, era căutat și de către Judecătoria Chișinău - sediul Buiucani.
După reținerea sa în Republica Cehă, tânărul a fost adus înapoi în Moldova pe cale aeriană. Urmează să fie escortat și plasat în Penitenciarul nr. 13 pentru executarea sentinței de judecată.