VIDEO Un tânăr din raionul Leova, ȘANTAJAT de un pușcăriaș și doi complici. I s-a cerut mii de lei pentru achitarea unei datorii inventate
Embed:
canal tv
Un deținut din Penitenciarul 13-Chișinău, de 34 de ani, în complicitate cu alte două persoane aflate la libertate, de 52 și 38 de ani, domiciliați în satul Tomai, raionul Leova, cereau și primeau bani de la un consătean de 29 de ani, pe care îl șantajau, sub pretextul unei datorii inventate, în sumă de 200 de euro.
Victima, din frica de a nu fi bătut, le-a transmis suspecților 4000 de lei. Ulterior, cei doi, au mai cerut încă 200 de euro. Astfel, victima a sesizat ofițerii de investigație, iar drept urmare a fost pornită o cauza penală pentru șantaj.
Ca urmare, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile suspecților, de unde au ridicat 4000 de lei, iar din celula deținutului au fost ridicate telefoane mobile și droguri de diferite tipuri, marijuana, hașiș, pastile extazy, subutex etc.,
Poliția a deschis un dosar penal. Indivizii riscă de la 5 până la 7 ani de închisoare sau amendă de la 42 500 până la 67 500 de lei.
Unul dintre suspecți a fost reținut pentru 72 de ore, iar celălalt este cercetat în stare de libertate.