(VIDEO) Vindeau droguri prin Telegram, iar acum riscă închisoare de până la 15 ani. Doi bărbaţi, reţinuţi de oamenii legii
Doi bărbaţi de 40 și 44 de ani au fost reținuți pentru că vindeau droguri prin intermediul aplicației ,,Telegram”. Valoarea acestora se ridică până la 700 de mii de lei.
Polițiștii au stabilit că drogurile de diferite tipuri erau procurate prin intermediul aplicației Telegram, iar altele de către consumatorii finali şi diferiţi intermediari prin metoda tranzacţiilor prin reţelele de plăţi electronice. Activitatea ilegală a acestora a fost documentată de polițiști timp de două luni.
"Banii erau transmiși pe conturile sistemului de plăţi electronice, apoi transferaţi pe alte conturi curente înregistrate după diferite bănci care activează pe teritoriul Republicii Moldova, de pe care se extrăgeau mijloacele băneşti dobândite în urma comercializării drogurilor", a declarat poliţia Republicii Moldova.
Astfel, forţele de ordine, la data de 13 octombrie au descins cu percheziţii la domiciliile celor doi bărbaţi şi au depistat la unul dintre suspecţi zeci de pachete cu ciuperci cu efect halucinogen (84 g), hașiș, marijuana, amfetamină, mai multe pachețele zip-lock, telefoane mobile, un procesor și 5000 de lei. Apoi, au depistat la celălalt suspect 21 de boxe din plastic în care creștea ciuperci cu efect halucinogen, dar și pachete de tip zip-lock cu ciuperci.
Suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Pentru fapta comisă, aceștia riscă închisoare pe un termen de până la 15 ani.