(VIDEO) Vladimir Putin despre situaţia din Ucraina: A fost lovitură de STAT şi un act NECONSTITUŢIONAL
După mai multe zile de tăcere, liderul de la Kremlin a ieşit în faţa jurnaliştilor pentru o conferinţă de presă.
IATĂ DECLARAŢIILE FĂCUTE DE LIDERUL DE LA KREMLIN:
- Există pericolul ca, în această situaţie, la putere în Ucraina să ajungă naţionaliştii
- Partenerii occidentali ne-au rugat să nu oferim Ucrainei celelalte tranşe ale creditului promis
- Cine va încerca să compromită Paralimpiada de la Soci nu are nimic sfânt
- După alegerile prezidenţiale şi parlamentare din Ucraina, ar trebui să se discute şi despre Constituţia ţării
- Ministrul de Externe al Rusiei se va întâlni cu omologul său din Germania
- Ucraina va avea o datorie de două miliarde de dolari pentru gazele naturale, dacă nu va plăti şi pentru februarie
- Victor Ianukovici nu mai are un viitor în politică, dar am decis să-l adăpostim din motive umanitare
- Dacă va fi necesar, vom rechema ambasadorul Rusiei din Statele Unite, dar este o măsură de ultimă instanţă
- Nu mă deranjează dacă se începe războiul şi asta pentru că nu intenţionăm să luptăm cu poporul ucrainean
- Controlul obiectivelor militare din Crimeea a fost preluat de forţele locale de apărare, nu au fost soldaţi ruşi
- Aceste uniforme pot fi cumpărate şi în magazine, dar le au şi alţi soldaţi din ţările CSI
- Ne pregătim pentru summit-ul G8, iar dacă cineva nu vrea să vină - n-are decât să rămână acasă
- La consecinţele sancţiunilor trebuie să se gândească în primul rând cei care le aplică
- Vreau să accentuez că dacă voi lua decizia de a folosi forţa armată, decizia va fi conformă dreptului internaţional
- Partenerii noştri din SUA îşi formulează foarte clar interesele geopolitice şi adaptează lumea la necesităţile lor
- Investitorii au profitat de condiţiile mai bune de pe piaţa americană ca să-şi transfere banii în SUA
- Pieţele au reacţionat nervos nu la evenimentele din Ucraina, ci la politica Rezervei Federale din Statele Unite
-Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să întărim paza obiectivelor noastre militare din Crimeea, ameninţate de extremişti
-Situaţia din Crimeea rămâne tensionată, dar nu există temei pentru aplicarea forţei
- Forţele armate pot fi folosite numai în cazuri extreme, iar noi avem apelul preşedintelui Ianukovici care a cerut acest lucru
- Pe oameni îi îngrozesc fărădelegeriile din ţară, iar dacă aceste acţiuni vor avea loc în est, vom face totul ca să le oprim
- Deocamdată nu există necesitatea de a trimite trupe, dar avem posibilitatea să o facem
- Am luat decizia de a mobiliza regiunile Rusiei ca să acorde asistenţă financiară pentru Crimeea
- Nu poate fi tolerată persecutarea judecătorilor Curţii Constituţionale
- Preşedinte legitim în Ucraina este numai Victor Ianukovici, care a rămas fără putere
- Parlamentul de la Kiev este parţial legitim, nu şi preşedintele interimar
-În funcţii-cheie sunt numiţi oameni care s-au compromis prin îmbogăţire ilicită şi fraudă evidentă
-Oamenii nu acceptă că în funcţiile de guvernatori ai regiunilor din est sunt numiţi oligarhi
- Îi înţeleg pe oamenii de pe Maidan, deşi nu-i susţin în acţiunile lor de a cere schimbări cardinale în formatul puterii
- Corupţia din Ucraina a ajuns la un nivel fără precedent, iar oamenii au avut de suferit pe vremea tuturor preşedinţilor, dar nu putem încuraja schimbările ilegale, mai ales în spaţiul post-sovietic, unde economiile sunt încă fragile
- Aceste acţiuni au destabilizat situaţia din estul şi sud-estul Ucrainei
- Încerc să înţeleg care a fost necesitatea unei lovituri de stat dacă Ianukovici a renunţat, practic, la putere
- Ianukovici nu a dat niciun ordin care să provoace vărsările de sânge, a ordonat retragerea forţelor de ordine
- Prin acordul semnat pe 22 februarie, Ianukovici a acceptat să predea puterea şi s-a angajat să nu aplice forţa
- Ceea ce s-a întâmplat în Ucraina este o lovitură de stat şi un act neconstituţional
- Rusia, în prag de catastrofă economică: Kremlinul a pierdut circa 50 de miliarde de euro într-o singură zi
- Ambasadorul Kievului la ONU: Moscova se pregăteşte să invadeze Ucraina şi din alte direcţii
- Iulia Timoşenko: Comunitatea internaţională trebuie să facă uz de cele mai dure măsuri faţă de Moscova
- Aventura "maiorului Serghei" în Evpatoria, Crimeea. Zeci de localnici le-au cerut militarilor ruşi din zonă să se retragă
- (VIDEO) Soldaţii ruşi, luaţi peste picior în Crimeea: "Băieţi, voi ce păziţi aici? Când vine Putin?"