(VIDEO) Voronin despre liderii AIE: În sfârşit au renunţat la acel referendum nenorocit. Nu îi duce capul de nimic
Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, susţine că meritul de a determina Alianţa pentru Integrare Europeană să renunţe la referendum ar aparţine comuniştilor. Declaraţia a fost făcută la protestul organizat azi de opoziţia parlamentară în centrul Capitalei. Astfel, Voronin îl contrazice pe Igor Dodon, care a atribuit această "reuşită" formaţiunii sale.
"Vă felicit cu prima noastră victorie. Aceştia care s-au apucat şi nu-i duce capul nici deloc, deja de aproape trei ani, în sfârşit au înţeles şi s-au dezis ieri, în mod oficial, de ideea de a petrece acel referendum nenorocit pe care ei l-au programat", s-a adresat Vladimir Voronin către, întărind cele spuse cu un “Jos Alianţa".
Întrebat cum comentează faptul că Alianţa de guvernare nu va mai organiza un referendum în aprilie, liderul PCRM a spus că decizia aparţine liderilor AIE, "e de capul lor" şi nu are ce adăuga.
Totodată, acesta se arată sceptic faţă de faptul că AIE va reuşi să aleagă şeful statului împreună cu grupul Dodon.
"De fapt, guvernarea de pe 15 ianuarie nu mai este constituţională, este în afara Constituţiei. Unica ieşire din situaţie sunt alegerile parlamentare anticipate, obligatoriu", a reiterat Voronin.
Politică
- Codul Roşu de ger nu i-a speriat pe comunişti. Voronin, în fruntea protestatarilor VIDEO
- AIE a demarat negocierile cu grupul Dodon în vederea alegerii şefului statului
- Comuniştii şi-au scos şi astăzi pancartele şi megafoanele pentru a scanda lozinci anti-guvernare
- John Onoje îi dă bătăi de cap lui Voronin. Liderul PCRM ar putea fi cercetat penal