(VIDEO) Voronin şi Filat vin împreună să depună flori la Complexul Memorial "Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire"
Preşedintele PLDM, Vlad Filat, împreună cu liderul PCRM, Vladimir Voronin, au depus astăzi flori la Complexul memorial din sectorul Râşcani al Capitalei. Cei doi ai participat la ceremonia prilejuită de împlinirea a 24 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan.
"În toate timpurile, războiele sunt pornite de către politicieni. Potrivit lor, războaiele pot astupa acele goluri pe cale ei nu sunt în stare să le rezolve. Dar în războaie mereu suferă societatea şi este ucis potenţialul statului", a menţionat preşedintele PCRM, Vladimir Voronin.
La rândul său, preşedintele PLDM a mulţumit celor care au participat la războiul din Afganistat.
"Vreau să le mulțumesc tuturor celor care, întorși de pe frontul de luptă, au contribuit la edificarea și consolidarea statului Republica Moldova. Vreau să le mulțumesc pentru că, atunci când a fost mai greu și din nou chemați la arme, au fost printre primii care au mers la luptă. Sigur, statul are mari datorii față de eroii săi", a declarat liderul PLDM, Vlad Filat.
Publika.md menţionează că peste 12 mii de ostaşi moldoveni au participat la războiul din Afganistan, care a avut loc între anii 1979 şi 1989. Mai bine de 300 au murit, patru au fost daţi dispăruţi, iar mii de persoane suferă şi acum de diverse maladii. Mulţi veterani au ajuns invalizi încă la vârsta de 45 de ani.