(VIDEO) Zeci de mii de oameni, evacuţi din estul Chinei din cauza unui taifun
Zeci de mii de oameni au fost evacuţi după ce estul Chinei s-a pomenit sub ape din cauza ploilor torenţiale aduse de taifunul Fitow. Câteva oraşe din provincia Zhejiang au fost inundate după ce nivelul râului care traversează localităţile s-a revărsat. Taifunul a făcut şi cinci morţi.
Traficul din districtul Meixi, din estul Chinei, a fost suspendat după ce apa a pus stăpânire pe mai multe oraşe din regiune. Potrivit autorităţilor, peste 7.000 de oameni din această regiune au rămas fără case.
Imaginile difuzate de postul locale de televiziune surprind zeci de echipaje de salvatori care aduc ajutoare alimentare miilor de refugiaţi. Oraşul Yuyao a fost inundat în proporţie de 90 la sută, iar nivelul apei trece cu uşurinţă de un metru şi jumătate. Peste 50.000 de localnici au fost evacuaţi.
Taifunul Fitow este a 23-a furtună tropicală care loveşte China în acest an.