(VIDEO)Comisia Europeană a lansat Dialogului la Nivel Înalt între Republica Moldova și UE. Comisarul european pentru transporturi: ,,Un nou capitol''
Sursa Foto: Facebook/Andrei Spînu
canal tv
Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, se află astăzi la Stransbourg, unde a participat la lansarea Dialogului la Nivel Înalt între țara noastră și Uniunea Europeană în domeniul transporturilor.
Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, și Comisarul European pentru Transporturi, Adina Vălean au susţinut o conferiţă de presă, în care au vorbit despre ce înseamnă pentru Republica Moldova această lansare, dar şi despre progresele ţării noastre în domeniul transporturilor.
,,Sunt onorată că astăzi Uniunea Europeană deschide cu Moldova un dialog la nivel înalt în domeniul transporturilor. Concret, acesta este un nou capitol în cooperarea Uniunii Europene cu Moldova în domeniul transporturilor şi este unul important pentru parcursul european al Moldovei'' a afirmat ministrul şi comisarul european pentru transporturi, Adina Valean.
,,Este o confirmare a excelentei colaborări între ţara noastră şi Uniunea Europeană în acest sector. De asemenea, evenimentul de azi confirmă încă o dată că Republica Moldova se mişcă cu paşi fermi spre Uniunea Europeană, iar domeniul transporturilor este o prioritate în acest sens'', a declarat ministrul Infrastucturii, Andrei Spînu.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.