Angajații IGSU au salvat, în această după-amiază, o persoană de la înălțime de 50 metri. Cazul a avut loc în municipiul Chișinău, pe strada Vasile Lupu 28, pe teritoriul unui șantier de construcții.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:48. Potrivit informațiilor înregistrate, operatorul macarelei s-a simțit rău în timpul efectuării lucrărilor și nu putea să coboare de unul singur. La fața locului imediat au ajuns 4 echipe de salvatori, care s-au urcat pe macaraua cu înălțime de 50 metri și au deblocat cabina macarelei.
Ulterior, cu ajutorul funiilor și echipamentul specializat pentru efectuarea lucrărilor de salvare de la înălțime, angajații IGSU au coborât bărbatul în starea inconștientă. Acesta a fost imediat preluat la spital de echipele de medici prezenți la fața locului pentru îngrijiri medicale. Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.