Vieți omenești, salvate. Spitale din Capitală au fost dotate cu echipament medical performant
Zeci de oameni cu afecţiuni grave vor fi salvaţi datorită unor aparate medicale performante, care au fost distribuite în cinci spitale din Capitală. Este vorba despre echipamente care preiau funcţiile inimii şi ale plămânilor, dar şi pentru chirurgia minim invazivă.
Aparatele medicale au fost achiziţionate în cadrul unui proiect al Guvernului, susţinut financiar de Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională. Câteva dintre acestea au fost instalate deja în blocul chirurgical al Spitalului Clinic Republican.
"Vor permite o gamă mult mai largă de intervenţii chirurgicale, iar asta va salva mai multe vieţi. Ne focusăm mai mult pe metodele mininvazive, pentru că este foarte importantă spitalizarea cât mai scurtă a pacienţilor", a spus directorul general al unei companii distribuitoare de echipament medical, Victor Ghereg.
Acest aparat preia funcţiile inimii şi ale plămânilor pentru o perioadă de până la două luni. Utilajul va salva vieţile persoanelor care suferă de maladii cardiace grave, boli respiratorii acute şi meningită. Echipamentul costă 150 de mii de euro.
400 de medici moldoveni vor fi instruiţi de către specialişti din Germania, Austria, Croaţia, Serbia şi România cum să utilizeze noile echipamente. În prezent, angajaţii Spitalului Clinic Republican învaţă cum să folosească un aparat de anestezie.
"Vom putea monitoriza respiraţia pacientului şi parametrii pacientului într-un mod absolut nou şi cu o acurateţe deosebită faţă de aparatele precedente", a spus medicul anestezist, Constantin Slimovschi.
Cu echipamente medicale performante au fost dotate Institutul Mamei şi Copilului, Institutul Oncologic, Spitalul " Sfânta Treime" şi Institutul de Medicină Urgentă, iar centrele de sănătate din ţară vor primi aparate şi consumabile pentru investigaţii de laborator şi diagnostic. Echipamentul costă 45 de milioane de dolari.