Unii minori comit infracţiuni din rea-voinţă, alţii - din naivitate, disperare sau pentru că nimeni nu i-a învăţat ce e bine şi ce e rău. De multe ori, însă, şi primii, şi cei din urmă sunt pedepsiţi la fel. Toţi ajung la închisoare, deoarece statul nu are, deocamdată, o alternativă.

La cei 17 ani, Tudor, a simţit deja pe propria piele ce înseamnă puşcăria. A furat un telefon mobil şi a fost condamnat la doi ani de închisoare. Băiatul îşi ispăşeşte pedeapsa în Penitenciarul nr. 2, pentru minori, din oraşul Lipcani.

"Învăţam la internat şi toţi aveau elefoane, dar eu nu aveam. Toţi ascultau muzică, se jucau, dar eu…, eu nu aveam nimic", povesteşte acesta.

Va sta aici încă un an şi trei luni. A primit o pedeapsă aspră, deoarece nu este pentru prima dată când nu a rezistat tentaţiei de a pune mâna pe lucuri care nu-i aparţin.

Recunoaşte că a furat, regretă că a făcut-o. Întrebarea este însă dacă cea mai bună soluţie pentru băiat este să-şi petreacă următorii doi ani alături de ucigaşi şi violatori? Mai ales că Tudor a crescut într-un internat, nu a ştiut ce este căldura sufletească şi nimeni nu a avut răbdarea să-l înveţe ce este bine şi ce e rău.

"Nu ştiam ce-i asta puşcărie. Eu numai prin filme vedeam puşcărie", spune Tudor.

"Pentru o asemenea faptă, copilul putea să primească şi suspendarea condiţionată în cel mai rău caz", a declarat şeful Serviciul protecţia drepturilor copilului, Tatiana Crestenco.

În situaţia lui Tudor ajung, de fapt, mulţi copii. Dosarele lor de multe ori sunt studiate superficial. Aşa ajung să fie condamnaţi să devină infractori.

"Cel mai simplu e să-l bagi în puşcărie. Ai mers în instanţă, ai scos o sentinţă şi l-ai pus la puşcărie. E mai greu să lucrezi cu aceşti copii, ca să-i convingi să se abţină de la toate actele delicte pe care le comit. E foarte greu, trebuie zile întregi, trebuie pus accentul pe morală, aici trebuie un psiholog zi de zi, să muncească ca să-l poată convinge să se abţină", a menţionat avocatul parlamentar Tamara Plămădeală.

Un sfert dintre cei care îşi ispăşesc pedeapsa în penitenciarul de la Lipcani sunt condamnaţi pentru furturi şi tâlhării.

"În 90 la sută din cazuri putem da vina pe societate, deoarece aceşti tineri au comis infracţiuni uşoare - furturi. În primul rând, copiii fac parte din familii social-vulnerabile, incomplete sau au crescut fără supraveghere părintească", spune directorul Penitenciarului nr.2 Lipcani, Alexei Pleşcan.

Directorul penitenciarului recunoaşte că de multe ori puşcăria nici pe departe nu are un rol educativ în cazul minorilor condamnaţi pentru infracţiuni uşoare.

"Mai bine era să fie pedepsit altfel. Opt luni de închisoare nu-i vor da nimic. E un termen foarte scurt, în care nu avem şanse să-l reeducăm. În schimb, va reuşi să preia exemple rele din viaţa de puşcărie. Atunci când va ieşi la libertate, va avea relaţii mai strânse cu lumea criminală, deoarece în detenţie stă alături de ucigaşi, violatori, cei pe care nu i-a văzut când era în liberatate", menţionează Pleşcan.

Iar Alexei şi Iurie îşi gândeau foarte bine mişcările, atunci când mergeau la furat. Spun că o făceu pentru a se distra.

"Furam ca să-mi ridic dispoziţia. Îmi cumpăram petarde, focuri de artificii. Ne distram", povesteşte Alexei.

Ambii copii locuiau doar cu bunica. Mama lui Iurie era plecată la muncă peste hotare. Rămaşi fără supraveghere, s-au condus după legile străzii.

Aproape doi ani, Alexei îi va petrece după gratii, iar Iurie va sta la puşcărie 4 ani şi 6 luni. Au intrat încolo copii, cu ce gânduri vor ieşi însă de la închisoare? În ce măsură au înţeles cu ce au greşit şi ce vor învăţa după gratii?

"Au fost foarte multe cazuri când copilul a fost implicat în acţiuni infracţionale pentru a atrage atenţia părinţilor. Situaţia unei fetiţe care avea probleme foarte mari în şcoală, fiind discutată de prietenii ei că nu se îmbracă bine, că nu are haine de la Dolce sau nu ştiu de unde, este îmbrăcată de la second hand şi dânsa fiind atât de impusă pe undeva de situaţie, intrând într-un magazin de pe strada Ştefan cel Mare, a avut tentativa de a sustrage o pereche de pantaloni. Şi s-a ales în continuare cu un dosar penal, tentativă de furt", a menţionat şeful Direcţiei activitate analitică, Vitalie Popa.

Cazuri similare sunt multe. Tocmai pentru a înţelege acţiunile care l-au determinat pe un minor să săvârşească o infracţiune, atunci când are loc un proces de judecată, pe masa judecătorului trebuie să fie pus un referat presentinţial, în care să fie reflectată toată viaţa copilului: în ce anturaj a trăit, dacă a mai încălcat legea, ce cred despre el părinţii, rudele, profesorii, vecinii, prietenii, medicul. Acest referat este întocmit de către reprezentanţii birourilor de probaţiune şi este obligatoriu.

"Acest referat vine foarte mult în ajutorul procurorului şi a judecătorului, pentru a lua o decezie cât mai obiectivă", spune şeful Biroului de probaţiune Nisporeni, Elena Protan.

Din păcate, de multe ori, procurorii şi judecătorii nu sunt preocupaţi de soarta copiilor delincvenţi. Merg după principiul este dosar, trebuie să fie şi condamnaţi. Aşa că, în timpul urmăririi penale, nu-i mai interesează în detaliu ce viaţă au dus până acum aceşti copii. La fel se întâmplă şi în raionul Nisporeni.

Termenul de realizare a unui referat presentinţial este de 14 zile. Să fie oare prea mult, atunci când în joc este soarta unui copil?

"Lipsa acestor referate ar constitui o urmărire incompletă. Atât timp cât norma legală stabileşte expres că trebuie să fie solicitat pentru fiecare caz referatul presentenţial, lipsa lui evident că este o încălcare a acestei norme", declară şeful Secţiei minori şi drepturile omului, Procuratura Generală, Iurie Perevoznic.

Şi asta nu este singura problemă, atunci când vorbim despre asigurarea unui proces de judecată echitabil pentru minori.

"Vin avocaţii din oficiu care oferă servicii gratis. Aceştia nu depun toate eforturile pentru a apăra clientul. Ei vin în instanţă şi spun trei cuvinte, apoi pleacă. Nu asta este reprezentarea unui minor în instanţa de judecată, trebui să depună toate eforturile pentru a salva aceast copil, care este vulnerabil fie conştient, fie inconştient, nu şi-a dat seama despre acţiunile sale şi despre consecinţele acţiunilor sale, ce se va întâmpla", a mai spus Plămădeală.

În aceste condiţii, e foarte clar din start care este finalitatea proceselor. "Eu am impresia că e unicul stat care nu are o şcoală de corecţie pentru minori. Dacă e să analizăm practica altor state, vedem că în fiecare stat există o instituţie unde se lucrează cu aceşti copii. Mai mult, persoane în domeniu, fie asistent social, psiholog, psihiatru, medic, poliţist, detectivi şi alte persoane care, de fapt, doresc cu adevărat să schimbe comportamentul unui copil, atunci când acesta a păşit pe o cale greşită", declară avocatul parlamentar.

O şcoală de corecţie a activat cândva în satul Soloneţ, raionul Soroca. Acolo ajungeau minorii delincvenţi, care nu aveau mai mult de 14 ani. La solicitarea avocatului parlamentar Tamara Plămădeală, la sfârşitul anului 2010, instituţia a fost închisă.

"Apoi am propus să se instituie câte un centru la trei, patru raioane şi aici să lucreze specialiştii în domeniu. Aceste propuneri au venit şi din partea preşedinţilor de raioane", menţionează Tamara Plămădeală. Doar că, deocamdată, în locul şcolii de la Soloneţ nu avem nimic.

Nici în Capitală situaţia nu este mai bună. Deşi există patru centre de plasament finanţate de stat, niciunul nu este specializat în reeducarea minorilor delincvenţi. Şi atunci despre ce vorbim?

"Noi lucrăm asupra ideii deschiderii unui centru specializat anume pentru asemenea categorie, dar deocamdată nu ne permitem să specializăm, deoarece avem copii şi de altă categorie. În lipsa altor servicii, altă soluţie nu este", a spus şeful Direcţiei pentru protecţia drepturilor copilului a municipiului Chişinău, Svetlana Chifa.

Un centru specializat a existat şi pe lângă Ministerul de Interne. Doar că, de multe ori, aici ajungeau copiii care nu avem nimic cu infracţionalitatea. Recent, acesta a fost însă închis şi va fi trecut în gestiunea Primăriei Chişinău.

În Capitală, numărul infracţiunilor comise de către minori a crescut cu aproape 10% anul trecut faţă de 2011. Iar în penitenciarele din ţară îşi ispăşesc pedeapsa 65 de deţinuţi minori.

Aşa cum nu avem o şcoală de corecţie pentru minori, centre de plasament specializate, încăperi speciale pentru audieri în judecătorii sau psihologi care să-i asiste pe parcursul urmăririi penale, aşa cum nu avem timp să le studiem trecutul prin intermediul referatului presentinţial sau să le oferim un sistem de protecţie socială eficient, riscăm să ne închidem viitorul în puşcării.