"Viitorul director SIS va fi ca preşedintele ţării"
Viitoriul şef al Centrului Naţional Anticorupţie şi următorul director al Serviciului de Informaţii şi Securitate nu se vor remarca prin nimic şi vor fi la fel de manipulabili ca actualul şef al statului. De această părere au fost invitaţii emisiunii Fabrika.
"Cei de la guvernare au devenit mult mai perfizi. Noi vom avea un şef al CNA care nu va fi membru al vre-unui partid şi ni se spune că directorul SIS va fi o persoană care va fi înaintată de preşedintele ţării. Cine crede că preşedintele ţării va decide cine va fi şeful SIS-ului", a declarat preşedintele Centrului de Iniţiativă şi Monitorizare a Autorităţilor Publice, Ion Dron.
Analistul politic Igor Boţan a spus că directorul CNA şi cel al SIS-ului va fi asemeni preşedintelui ţării.
De asemenea, invitaţii emisiunii au declarat că Alianţa pentru Integrare Europeană bate pasul pe loc şi nu a realizat nicim de când a venit la putere. Mai mult, Uniunea Europeană este prea indulgentă cu cei din AIE pentru Integrare Europeană, de aceea coaliţia îşi permite să facă un şir de ilegalităţi. Iar unicul lucru pe care mizează cei de la guvernare este procesul de integrare în UE.
Publika.md aminteşte că Comisia Juridică a Parlamentului a anunţat concurs pentru funcţia de şef al Centrului Naţional Anticorupţie, instituţie care urmează să-şi înceapă activitatea până pe 1 octombrie. În concurs s-au înscris 22 de pretendenţi.
Fostul de director al Serviciului de Informaţii şi Securitate a devenit vacant la 10 octombrie, anul trecut. Fostul director Gheorghe Mihai, a fost demis de Parlament, la solicitarea premierului Vlad Filat. Motivul demiterii l-a constituit faptul că directorul Serviciului nu ar fi întreprins măsurile necesare pentru a evita atacurile raider ce au avut loc asupra mai multor bănci din ţară.