„Viitorul e deja aici”. Au apărut imagini cu prima „dronă terestră” în acțiune pe frontul din Ucraina
Militarii ucraineni au publicat pe rețelele sociale imagini cu prima dronă „terestră” folosită de forțele Kievului împotriva trupelor ruse pe frontul din Ucraina. Din imaginile publicate se observă că „drona” este practic un vehicul de tip ATV pe care a fost montată o mitralieră controlată de la distanță, notează Digi24.ro.
Militarii Brigăzii 5 mecanizate din armata ucraineană au publicat zilele trecute pe rețelele sociale o înregistrare video cu respectiva dronă terestră în acțiune într-o zonă neprecizată a frontului.
„O dronă de luptă controlată de luptătorii profesioniști ai Brigăzii 5 cercetează pozițiile inamului”, se arată într-un comentariu care însoțește postarea video publicată pe contul de Facebook al unității ucrainene.
Imaginile aeriene arată drona de luptă deplasându-se de-a lungul unei șosele și trăgând asupra pozițiilor ruse (conform ucrainenilor) aflate la câteva sute de metri distanță.
„Viitorul e deja aici. Ceva despre care am citit în cărți și am privit fascinați în filme este concretizat în cea mai nouă invenție care îi ajută acum pe luptătorii noștri pe front”, se arată în postarea militarilor ucraineni.