Viitorul lui Chirtoacă la Primărie se va decide mâine. Procurorii au cerut suspendarea din funcţie
Magistraţii Judecătoriei Chişinău vor decide mâine dacă primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, va rămâne în funcţie pe perioada anchetei. Suspendarea edilului a fost cerută de procurori. Chirtoacă, la rândul său, a declarat că va reveni la muncă, doar după ce îşi va demonstra nevinovăţia.
Şedinţa de judecată a fost amânată pentru vineri, deoarece avocatul lui Dorin Chirtoacă este într-o deplasare. Edilul a beneficiat de serviciile unui alt apărător, delegat din oficiu, care a cerut amânarea şedinţei de judecată pentru a se documenta.
"Ceea ce a avut loc până acum nu este altceva decât o mascaradă şi o minciună şi cu privire la modul în care a fost transmis dosarul în judecată", a declarat primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.
Procurorii au cerut ca Dorin Chirtoacă să fie suspendat din funcţie pentru a exclude orice influenţă asupra martorilor din cadrul dosarului parcărilor cu plată.
Potrivit acuzării, există riscul ca primarul general să profite din nou de atribuţiile de serviciu, de această dată pentru a influenţa mersul anchetei.
"Suspendarea din funcţie provizorie, nici într-un caz nu încalcă dreptul prezumţiei nevinovăţiei. Nu are un scop unitiv. Are un scop preventiv prin înlăturarea persoanei de la funcţia pe care o deţine", a declarat procurorul Victoria Furtună.
Dorin Chirtoacă a fost reţinut în 25 mai şi plasat în arest la domiciliu în dosarul parcărilor cu plată. El este bănuit de trafic de influenţă şi riscă până la șapte ani de închisoare.
Potrivit anchetei, Chirtoacă urma să obţină o cotă de 13 la sută din banii prevăzuţi pentru realizarea proiectului. 26 la sută ar fi trebuit să îi revină omului de afaceri Alexandru Pincevschi.
Alte 13 procente trebuia să-i primească şeful Direcţiei Transport a Capitalei, Igor Gamreţki, reţinut în acelaşi dosar, în care mai figurează şi viceprimarul Capitalei Nistor Grozavu, dar și alți foști consilieri municipali.
Actualitate
- Dorin Chirtoacă va sta încă 25 de zile în arest la domiciliu
- Avocaţii lui Dorin Chirtoacă susţin că ordonanţa de pornire a urmării penale este ilegală
- Dorin Chirtoacă rămâne în continuare în arest la domiciliu. Curtea de Apel a respins recursul avocaţilor
- Dorin Chirtoacă şi Igor Gamreţki s-au întâlnit la judecătorie: Eu nu mai vorbesc cu el până la sfârșitul vieții (FOTO)
- Dorin Chirtoacă, trimis în judecată în dosarul parcărilor. Procurorii solicită suspendarea din funcţie a primarului general pe durata procesului de judecată
- Instanța a admis organizarea referendumului pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă