Viitorul Peugeot 308 GTI va fi propulsat de un motor de 250 CP
Viitorul 308 GTI pregătit de francezii de la Peugeot va avea aproximativ 250 cai putere. Pe lângă acest model va mai exista și un 308 R de 270 CP, scrie automarket.ro.
Noul Peugeot308 va beneficia în curând de o versiune hot ce va purta celebrul logo GTI. Mașina a fost deja surprinsă de mai multe ori în teste, forma sa finală fiind aproape de finalizare. Un mister este încă puterea motorului ce va fi folosit de constructorul francez pentru acest hothatch.
Un oficial Peugeot a dat prima indicație legată de puterea viitorului Peugeot 308 GTi într-un interviu acordat publicației britanice Top Gear. Christophe Valet a spus că viitorul GTI va fi propulsat de un motor ce va dezvolta aproximativ 250 cai putere. Modelul va avea o gardă la sol mai mică, elemente de suspensie modificate, amortizoare diferite și un sistem de direcție revizuit. Peugeot 308 GTI va folosi jante de 19 inch.
Pe lângă viitorul 308 GTi, un model care va încerca să îmbine performanța cu confortul, Peugeot are de când să producă și un model mai extrem, numit 308 R, bazat pe conceptul prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt din această toamnă. Acest model va fi propulsat de motorul de 1.6 litri turbo, iar puterea livrată va fi undeva în jur de 270 CP și 330 Nm.