Viitorul tinerilor este acasă. Cu ce propuneri au venit democraţii în cadrul unei întâlniri cu studenţii (VIDEO)
Scutirea de impozite a angajatorilor care le oferă locuri de muncă pentru tinerii specialişti, majorarea salariilor, atragerea investiţiilor şi sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii. Sunt doar câteva dintre propunerile democraţilor pentru a-i ajuta pe tineri să-şi construiască viitorul în Moldova.
Măsurile au fost prezentate de către vicepreşedintele PDM, Igor Corman, în cadrul unei întâlniri cu studenţii Universităţii Agrare din Chişinău.
Câţi dintre voi au rude care au plecat peste hotare? Câţi dintre voi se gândesc în viitor să meargă peste hotare?
Aceasta este întrebarea care îi frământă pe studenţi, dar şi pe autorităţi, care depun eforturi ca să-i convingă pe tineri să-şi construiască viitorul acasă.
"M-am angajat pe specialitate. Sigur că salariile lasă de dorit, dar la momentul actual mă descurc".
''Nu mă văd în Moldova. Voi pleca departe. Acolo mă atrage''.
Partidul Democrat a lansat un plan de dezvoltare economică a ţării de pe urma căruia vor avea de căştigat atât angajatorii şi angajaţii, cât şi statul.
"Ca să creăm locuri de muncă trebuie să avem cât mai multe investiţii în ţară. După calculele noastre este posibil anual circa un miliard de euro să avem investiţii în Moldova", spune vicepreşedintele PDM Igor Corman.
Iar ministrul degrevat al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor le-a vorbit elevilor Colegiului de Informatică din Capitală despre importanţa investiţiilor în domeniul IT, care este unul bine plătit. Printre măsurile PDM în acest domeniu se numără scutirea de impozite a angajatorilor care oferă locuri de muncă tinerilor specialişti.
"Moldova nu are alte şanse de dezvoltare economică decât în această industrie. Tot ce are MD, cei mai preţioşi sunt oamenii. La burse, capitalizarea companiilor în domeniul IT a depăşit demult capitalizarea întreprinderilor în domeniul petrolier", a declarat ministrul degrevat al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip.
Profesorii susţin că o contribuţie la dezvoltarea domeniului IT ar trebui să vină şi din partea angajatorilor.
"Nu există nicio colaborare între agenţii economici şi instituţiile de învăţământ. Nu vine niciun angajator la absolvire să spună că avem nevoie de angajaţi", spune directorul adjunct al Colegiului de Informatică din Chişinău, Liuba Obadă.
Datele Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă arată că aproape 10 000 de şomeri din Moldova au mai puţin de 30 de ani.
- Investeşte în copii! Donează bani pentru reconstrucţia Institutului Mamei şi Copilului
- Partidul Democrat a ajuns la Basarabeasca: PDM va lupta cu sărăcia, iar cei plecaţi peste hotare vor reveni acasă
- PD a instalat mai multe corturi în Chişinău. Democraţii vor să afle care sunt doleanţele şi sugestiile cetăţenilor