Vin a la France
Vinuri moldoveneşti produse ca în Franţa, în podgorii unde puţini ar fi crezut că vor vedea aşa ceva. Este reuşita lui Gheorghe Arpentin – un vinificator care a reuşit să combine tradiţia acasă cu tehnologia modernă din ţara unde a făcut studii de postdoctorat. Tot acolo a aflat despre partea practică a aprecierii poetului francez Baudelaire, care spunea: „Cine ştie să deguste un vin, ştie să soarbă din el picături de geniu“.
A învăţat toate tainele vinului în Franţa, în timpul studiilor. Nu îşi propusese neapărat să ajungă acolo, dar dacă tot s-a întâmplat, s-a lăsat cucerit. Apoi a revenit acasă cu multe cunoştinţe de invidiat.
Putea să rămână în Franţa. Nu a făcut-o. A venit în ţară pentru a pune în practică tot ceea ce a învăţat. Şi nu i-a fost deloc uşor, pentru că domeniul vitivinicol are nevoie de investiţii, dar iniţiativele sunt încurcate de legislaţie şi birocraţie.
Specialiştii din domeniu ştiu şi ei despre aceste probleme.
Gheorghe Arpentin se bucură că face exact ce îi place. În 2001 a plantat 50 de hectare de viţă de vie cu ajutorul unui partener din Franţa. Patru ani mai târziu a cules prima recoltă. Dar nu e mulţumit. Ştie că mai are de lucru.
Are planuri mari. În 2012 ar vrea să producă de două ori mai mult vin decât anul acesta, dar speră şi să-şi extindă exporturile. Acum, vinurile sale ajung în câteva ţări din Europa şi în Belarus. Dar speră că autorităţile vor înţelege că ramura vinicolă merită şi sprijunul statului.